Teleuniversitatea, postul de televiziune al UPT, se vede și pe cablu

Plecat la drum în urmă cu 25 de ani, primul post de televiziune din mediul universitar, Teleuniversitatea, începe o nouă etapă. De acum, emisiunile sale se pot vedea și pe cablu, în fiecare seară, timp de un ceas.
La Universitatea Politehnica își începea emisia, acum 25 de ani, primul post de televiziune din mediul universitar. Cu suișuri și coborâșuri, Teleuniversitatea a mers mai departe. Acum, postul emite în baza unei decizii emise de CNA în luna februarie și de joi, 19 septembrie, programele sale vor putea fi văzute și pe cablu. Acestea vor fi difuzate zilnic, prin rețelele de cablu Digi TV și Telekom, în intervalul 18-19, în premieră, și în reluare, între orele 10 și 11.
„Postul de televiziune promovează excelența în educație și în cercetare, dar și cultura, sportul, sănătatea și cariera, în cadrul unei grile de programe echilibrate și diverse, care include știri, reportaje, interviuri, talk-show-uri, emisiuni și rubrici variate, cu un format tematic, universitar”, transmit cei de la UPT. „În anul premergător celei de-a o suta aniversări a Politehnicii reușim performanța de a lansa televizunea și de a transmite mesajul Politehnicii în casele oamenilor. Eu cred că Teleuniversitatea trebuie să însemne în primul rând tocmai această poartă deschisă pentru societate. Politehnica a fost înființată nu numai pentru a pregăti ingineri, ci și pentru a fi o instituție de cultură”, a declarat prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Șerban, rectorul UPT.