Uncategorized

Peste 2.000 de alergători din România și din alte 21 de țări au participat, duminică, la cea de-a zecea ediție a Timișoara City Marathon. Este un nou record pentru competiția care a adus la start copii,...
Președintele României, Nicușor Dan, a anunțat că premierul desemnat Eugen Tomac și-a depus mandatul, după ce nu a reușit să obțină sprijinul necesar pentru formarea unui guvern. În locul său, șeful statului l-a desemnat premier pe...

„Cinema dezlănțuit”, tema competiției la Ceau, Cinema! Șase filme premiate internațional sunt în cursă

Festivalul Ceau, Cinema! a anunțat selecția competițională a ediției cu numărul 13, care va avea loc între 15 și 19 iulie la Timișoara. Sub...

Cod galben în Timiș. Vijelii, grindină și ploi torențiale în noaptea de miercuri spre joi

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată pentru județele Timiș, Caraș-Severin și sudul județului Hunedoara. Avertizarea este valabilă de miercuri,...

Mesajul de Paște al Mitropolitului Banatului, IPS Ioan Selejan: Prin iubire vom putea birui păcatul și răul din lume

† IOAN, Din mila lui Dumnezeu, Arhiepiscop al Timișoarei și Mitropolit al BanatuluiIubitului nostru cler, cinului monahal şi drept-credincioşilor creştini, har, milă şi pacede...

166 de intervenții pentru pompierii din Timiș într-un weekend. Au salvat și un arici

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Banat” al județului Timiș au intervenit, în weekend, la 166 de situații de urgență. Au început...

Viața prin lentila lui Sibylle Bergemann. O figură majoră a fotografiei germane, în expoziție la Timișoara

Una dintre cele mai importante fotografe germane de după război ajunge, pentru o lună, la Timișoara. Expoziția „Sibylle Bergemann – Fotografii”, un amplu proiect...

Jimbolia, orașul cu șase muzee și zonă naturală de aproape 100 de hectare

La aproximativ o oră de mers cu mașina din Timișoara, pe DN59, orașul Jimbolia propune o alternativă de weekend care combină patrimoniul cultural cu...

Liceul „Ana Șandor”, al BIST, proiect premiat de Academia Română. Confirmare pentru arhitectura educațională din Timișoara

Academia Română a acordat Premiul „Duiliu Marcu” pentru arhitectură pe anul 2023 proiectului British International School of Timișoara - clădirea Liceului „Ana Șandor”, realizat...

Tânăr imobilizat de trecători după ce a furat bijuterii de 30.000 de lei dintr-un mall

Un tânăr a fost reținut pentru 24 de ore după ce a furat bijuterii cu diamante, în valoare de aproape 30.000 de lei. Jaful...

Două noi OilBox-uri în Timișoara. Unde poți duce uleiul uzat

Timișoara are două noi puncte de colectare a uleiului alimentar uzat, amplasate în Freidorf și în Parcul Lidia. Prin proiectul derulat de Primăria Timișoara...

Dan Perjovschi, „la tramvaie”, cu o carte de pe trotuarul celălalt

„Rubrica asta se cheamă Vis à vis ca să pot fi pe lângă subiect sau să mă uit la el de pe trotuarul celălalt”,...

Vrei să fii Mowgli? Teatrul German caută copii actori pentru „Cartea junglei”

Teatrul German de Stat Timișoara organizează, în luna septembrie, audiții pentru copii actori care să joace în unul dintre cele mai îndrăgite spectacole din...

Prima ediție a Turneului Campionilor, la Timișoara. Fotbal juvenil pe arena Electrica

Între 29 și 31 august, arena Electrica din cartierul Fabric va găzdui prima ediție a Turneului Campionilor, competiție organizată de clubul CFR Timișoara și...