Hrănești porumbei în centru? Te poate costa până la 200 de lei

Noul regulament pentru deținerea animalelor de companie aduce cu el amenzi serioase. Cea mai mică e de 100 de lei și poți s-o iei dacă hrănești, de exemplu, porumbeii din centru. Dacă plimbi câinele fără să ai carnetul de sănătate la tine, te-ar putea costa 800 de lei.

porumbei

sursa foto: Arhivă

Modificările în regulamentul pentru animalele de companie înseamnă, în același timp, completarea Hotărârea Consiliului Local nr. 371/2007, privind constatarea şi sancţionarea contravenţiilor.

Astfel, în principiu, nu e nevoie de acordul vecinilor pentru a avea în casă un animal de companie. Dar, dacă acesta deranjează și se fac sesizări „confirmate”, lucrurile se schimbă. „Propunem ca (…) proprietarii gospodăriilor individuale, după înregistrarea unei sesizări privind disconfortul generat vecinilor datorită numărului de animale de companie adăpostite, să poată deţine mai mult de două animale de companie numai cu acordul vecinilor limitrofi, dacă sesizarea se confirmă”, scrie în proiectul de HCL. Nu vă conformați? Amenda e între 800 și 1.000 de lei.

Tot cu sume între 800 și 1.000 de lei pot fi sancționate nerespectarea normelor de igienă şi curăţenie, de siguranţă şi linişte publică, precum și lipsa carnetului de sănătăte al animalului. Cu aceeași sumă veți putea fi amendați dacă nu strângeți „dejecţiile fiziologice provenite de la animale, inclusiv în locurile de recreere special amenajate pentru câini (canisite)”.

La plimbare, doar cu carnetul de sănătate

Asociațiile pot ține animale de companie în spațiile comune, dar numai cu acordul tuturor locatarilor și cu „respectarea obligaţiilor privind identificarea, deparazitarea, vaccinarea şi sterilizarea, certificate în carnetul de sănătate al animalului”. Amenzile în caz contrar sunt cuprinse între 1.500 și 2.000 lei.

Cu sume între 500 și 800 de lei pot fi amendați cei care ies cu câinele la plimbare, dar fără să-i pună lesă și, în cazul în care acesta este din categoria câinilor agresivi, şi botniţă. Amenda este identică și în cazul în care ieșiți la plimbare, dar nu aveți la voi carnetul de sănătate al animalului, cu dovezile de vaccinare, deparaziare și cipare. Tot atât veți plăti și dacă mergeți cu câinele în locurile de joacă pentru copii.

Nu e voie în tramvai cu… găini

Mare atenție! Nu mai e voie să hrăniți porumbeii și nici alte animale sau păsări de pe domeniul public. „Este interzisă hrănirea animalelor şi a păsărilor pe domeniul public şi privat al Municipiului Timişoara”, scrie în proiectul de HCL. Amenda este cuprinsă între 100 și 200 lei.

Sunt prevăzute sancțiuni între 1.000 și 1.500 de lei și pentru vânzarea animalelor de companie fără ca acestea să fie deparazitate, vaccinate și sterilizate, conform vârstei și rasei. Schimbarea proprietarului trebuie să fie trecută în carnetul de sănătate al animalului.

Va fi voie cu pisici și câini în mijloacele de transport în comun, dar cu respectarea unor reguli. Câinii de talie medie și mare trebuie să aibă lesă și botniță, iar pisicile și câinii mici trebuie ținuți în brațe sau în cușcă/ geantă de transport. Deținătorul trebuie să aibă la el carnetul de sănătăte al animalului și să composteze și bilet pentru acesta. Amenda pentru nerespectarea acestor reguli este între 250 și 500 de lei. Constituie însă contravenție transportul de animale de fermă și păsări de fermă.

About Post Author