Firma cu 0 angajați și 0 cifra de afaceri, la încă un contract de consultanță cu PMT

consultanță

Ultima zi a anului 2021 a adus unei firme cu 0 angajați și tot atât cifră de afaceri, încă un contract cu Primăria Timișoara. Este vorba despre aceeași societate care, pe 20.000 de euro, ofertă „consultanță pentru facilitarea elaborării strategiei de smart city”. De această dată primește aproape 8.000 de euro.

În luna iulie, PMT și Luminspino SRL semnau un contract pentru „servicii de consultanță pentru facilitarea elaborării strategiei de smart city și transformare digitală a Municipiului Timișoara”. Suma oferită: era de 100.000 lei, fără TVA, iar firma selectată a decis că poate presta serviciul exact în acești bani. Luminspino SRL s-a înființat în 2014, având ca obiect de activitate este „cercetare – dezvoltare în alte științe naturale și inginerie”. Conform datelor disponibile pe internet, de la înființare încoace, bilanțul firmei a fost 0 pe linie, atât la număr de angajați, cât și la cifră de afaceri.

În 31 decembrie, PMT a semnat cu aceeași societate un contract de „achiziție a serviciilor de consultanță tematică pentru elaborarea planului de investiții din cadrul proiectului Bilbao AS – Fabrik Transfer Network – AS TRANSFER, finanțat în cadrul proiectului URBACT III – Mecanism de transfer Acțiuni Inovative Urbane”. De această dată, suma este de aproape 40.000 de lei, cu TVA, astfel că, după 7 ani, firma își va trece în premieră în bilanț ceva activitate.

100.000 de euro, contribuția PMT în proiect

Proiectul AS Transfer este finanțat prin URBACT III – Mecanism de transfer Acțiuni Inovative Urbane. Lider de proiect este Bilbao Ekintza – societatea de dezvoltare economică a orașului Bilbao, cu parteneri Agenția de Dezvoltare Regională a orașului Bielsko Biala (Polonia), Municipiul Timișoara și Municipiul Tartu (Estonia). El are o durată de 18 luni, în perioada 9 martie 2021 – 9 septembrie 2022, și o valoare totală de 502.825 euro, Contribuția Primăriei Timișoara este de 100.115 euro.

„Proiectul oferă Municipiului Timișoara posibilitatea de a transfera know-how-ul dezvoltat de orașul Bilbao (…) pentru transformarea digitală a industriei (industria 4.0) și adaptare forței de muncă la noile cerințe. Proiectul va contribui la o mai bună înțelegere a modului în care oferta de educație poate fi conectată la nevoile de dezvoltare locală, oferind o imagine de ansamblu cu privire la politicile relevante care ar trebui angajate pentru a susține dezvoltarea locală”, sună descrierea proiectului, așa cum a fost el aprobat de CL.

Planul de investiții pentru care se plătește consultanță de aproape 8.000 de euro trebuie obligatoriu făcut de orașele partenere.