Primele vaccinuri Johnson & Johnson au ajuns în România. Momentan în stand by

Primele 60.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson au ajuns miercuri în România. Ele nu vor fi însă folosite, până când Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) nu va da indicații privind siguranța serului.

Johnson & Johnson

„În această dimineață au intrat în România primele 60.000 de doze de vaccin Johnson & Johnson, prin Punctul de Trecere al Frontierei Nădlac II. Menționăm că, până în prezent, în Uniunea Europeană au fost autorizate patru vaccinuri împotriva COVID-19: Comirnaty (Pfizer), Moderna, Vaxzevria (AstraZeneca) și Janssen (Johnson & Johnson)”, au transmis miercuri cei de la CNCAV.

Totuși, vaccinurile Janssen nu vor fi utilizate. „Așteptăm o precizare de la EMA privind datele de siguranță ale acestui vaccin. Nu ne forțează nimeni să începem vaccinarea, avem capacitatea de stocare (…) Cred că în această săptămâna EMA va face o precizare privind datele de siguranță ale acestuia”, a declarat dr. Valeriu Gheorghiță, șeful Comitetului de vaccinare.

Agențiile federale din domeniul sănătății din SUA au recomandat marți suspendarea vaccinului Janssen, după ce șase femei cărora le-a fost inoculat produsul au făcut tromboze.

Janssen se administrează într-o singură doză. În această lună, în România ar urma să ajungă încă peste 100.000 de doze. În mai vor veni 518.400 de doze, în iunie, alte 1,6 milioane de doze.

About Post Author