Plouă cu găleata, din nou! Timișul, sub cod portocaliu timp de 24 de ore

cod roșu

Nu vin deloc vești bune de la meteorologi. Vremea continuă să fie foarte capricioasă, iar ploile își vor face apariția din nou. De duminică până luni este cod portocaliu în 10 județe, printre care și Timișul. Poate ploua și cu 70 litri pe metru pătrat!

Meteorologii au emis sâmbătă o informare generală de vreme rea, valabilă în toată țara până marți, 25 iunie, ora 23. Vor fi perioade în care se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului și căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35-40 l/mp. Vremea va fi călduroasă, mai ales în sudul și estul țării.

Duminică, 23 iunie, la ora 15, intră în vigoare un cod portocaliu care vizează instabilitate atmosferică accentuată și cantități de apă însemnate. El va fi valabil până luni, 24 iunie, la ora 15. În județele Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Dolj, Olt, Hunedoara, precum și zona montană și submontană a județelor Argeș, Sibiu și Alba se vor semnala manifestări de instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi averse torențiale, intensificări puternice ale vântului, vijelii, grindină și frecvente descărcări electrice. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși 40 l/mp și izolat 60-70 l/mp.

About Post Author