Mesajul episcopului diecezan romano-catolic de Timişoara, Iosif Csaba Pál, cu ocazia Sfintelor Paşti
În ianuarie am vizitat Ţara Sfântă. Cele mai puternice impresii le-au lăsat asupra mea acele locuri unde a suferit Isus: Grădina Măslinilor, Bazilica Agoniei, Calea Crucii. Este adevărat că în acele locuri am ajuns abia în ultima zi. Toate celelalte zile au fost ca o pregătire pentru a trăi apogeul iubirii lui Isus: „Atât de mult ne-a iubit”, atât de mult m-a iubit!
La Bazilica Învierii a fost foarte multă lume. Şi pe străzile unde este Calea Crucii a fost multă lume, dar puţini erau aceia care şi-au dat seama unde se află, pe urmele cui merg. Mulţi erau ocupaţi cu negoţ, cumpărături, a căuta alte locuri de văzut M-am gândit: oare nu tot aşa a fost şi atunci când Isus îşi ducea crucea spre Golgota? Unii erau curioşi, alţii aşteptau senzaţionalul, mulţi oameni nu erau atenţi la El Dar aceşti oameni nici nu au fost atinşi de iubirea imensă a lui Isus. Pentru unii dintre ei, faptul că Isus a murit nu a însemnat nimic, şi nici că a înviat. Ei continuau, pur şi simplu, să se ocupe de treburile lor, de problemele lor: unii de negoţ, alţii de gospodăria lor. Doar aceia care s-au implicat au reuşit să se şi bucure.
Dacă îmi întind mâna în întuneric după întrerupător, oricât de aproape mi-ar fi mâna de întrerupător, încă nu se aprinde lumina, doar dacă îl ating, sau îl apăs. Oricât de aproape sunt de lucrurile lui Dumnezeu, asta nu este de ajuns. Trebuie să mă implic. Altfel, lumina nu se aprinde în viaţa mea.
Iubiţi fraţi şi surori! Trăim timpuri grele. Poate cel mai dificil este să trăim sentimentul neputinţei. Şi totuşi putem face multe lucruri. Primul şi cel mai important lucru este să descoperim din nou că viaţa şi sănătatea, lumea noastră şi economia ei, totul este în mâna lui Dumnezeu. Chiar şi această etapă a vieţii noastre o putem trăi cu El, având încredere în voinţa Sa sfântă. Apoi, fiind atenţi la El, la voinţa Lui, putem face şi multe lucruri concrete.
Mulţi oameni, de exemplu, au început acum din nou să se roage împreună în familie. Unele familii, conectându-se prin internet sau telefon, se roagă împreună cu mai multe alte familii. Astfel ei încep să-şi vadă viaţa într-o nouă lumină. Alţii, descoperind voinţa lui Dumnezeu în momentul prezent, îi ajută pe semenii lor, făcând pentru ei cumpărături, sau sprijinindu-i cu alte fapte mici ale carităţii. Această perioadă este şi o oportunitate deosebită pentru a (re)descoperi Sfânta Scriptură ca fiind Cuvântul viu al lui Dumnezeu adresat nouă din iubire. În Evanghelia de Paşti, de exemplu, observăm, că pe cei mai apropiaţi ai săi, Isus îi implică, îi trimite.
Femeilor care merg împreună cu Maria Magdalena la mormânt, El le dă o misiune concretă: nu staţi la mormânt, „mergeţi şi daţi de ştire fraţilor mei să meargă în Galileea şi acolo mă vor vedea!” (Mt 28, 10). El vede că şi pe ai săi îi paşte ispita de a rămâne la „mormânt”. Vede că unii se închid în casele lor, alţii se întorc la pescuit Apostolilor le dă o misiune pe viaţă: „Mergeţi şi predicaţi evanghelia la toată făptura” (Mc 16, 15) – Nu este de ajuns să ştiţi că am înviat, nici nu este de ajuns că acest fapt vă face fericiţi, – mergeţi în lumea întreagă! El ştia că noi reuşim să păstrăm credinţa doar dacă o dăruim. Această misiune trebuie să se continue şi prin telefon şi prin internet.
Să nu rămânem la mormânt, să nu ne alipim privirea de mormânt!
Şi în secolul nostru, chiar şi în Biserică, apare boala de a privi interminabil la „mormânt”, la mormântul vieţii noastre, la mormântul falimentelor Bisericii, ale Europei, ale lumii. Rămânem cu capul umplut de durere, de nostalgie şi, între timp, asemenea ucenicilor care merg spre Emaus, nu-L descoperim pe cel Înviat între noi, care face drumul vieţii împreună cu noi, ne conduce, şi ne cheamă să-L urmăm.
Ne plângem că odinioară am fost mai mulţi. Ne oprim la „mormânt”. Dar cine ne împiedică să formăm comunităţi mici, autentice, în care se observă că Cel Înviat este între noi? Comunităţi, în care se trăieşte spiritul lui Isus! Şi dacă nu se poate călători, dacă nu ne putem întâlni în mod fizic, să folosim telefonul şi celelalte mijloace de comunicare. Dacă nu sunt mulţi credincioşi, atunci acei puţini, care sunt, să trăiască iubirea Celui Înviat! Acei „doi sau trei”, despre care vorbeşte Isus.
Nu trebuie idealizate lucrurile, trebuie doar să pornim, aşa cum a pornit Maria Magdalena, ca să aducă vestea cea bună apostolilor. Ea nu a aşteptat, ca, mai întâi, „cei competenţi” să pornească, ci a pornit ea „dis-de-dimineaţă”, ca să îl caute pe Isus. În această căutare, Isus i-a venit în întâmpinare, s-a întâlnit cu ea. După aceea, ea primeşte acea misiune de a merge la apostoli.
De multe ori înţelegem greşit. Credem că avem comunităţi moarte, din cauză că ele sunt mici. Dar nu din această cauză este moartă o comunitate. O comunitate moare acolo unde nu există cel puţin doi sau trei care trăiesc cu Cel înviat şi sunt dispuşi să trăiască în misiunea Sa!
Cel Înviat caută să se întâlnească cu noi. Se uită în ochii noştri şi nu ne va întreba cât de mulţi am fost cândva, nici câţi suntem astăzi, ci ne va întreba, aşa cum l-a întrebat odinioară pe Petru: „Tu mă iubeşti?”. Nu putem tăcea. Trebuie să exprimăm iubirea noastră faţă de El. Trebuie să exprimăm disponibilitatea noastră: „Iată-mă, trimite-mă!”. În El putem avea încredere. Misiunea Sa se va contiuna şi dacă va trebui să rămânem în casele noastre. El va fi cu noi şi în dificultăţile noastre.
Cu aceste gânduri vă urez sărbători fericite! Cristos Cel Înviat să vă umple de bucuria prezenţei Sale!
Timişoara, Paşti, 2020
Iosif
episcop
About Post Author
