Primăria Timișoara a scos la licitație lucrările de construcție pentru transformarea vechiului cinematograf Dacia. Costă aproximativ 2,8 milioane de euro, din care jumătate ar trebui să vină de la guvern. Va exista și un ecran exterior, unde vor putea fi transmise evenimente.
În dosarul de candidatură cu care, în 2016, Timișoara a câștigat titlul de capitală europeană a culturii 2021 erau prevăzute mai multe obiective de infrastructură. Printre acestea, conversia fostelor săli de cinematograf. Cinema Victoria a fost primul care a ajuns în faza de licitație de execuție. Acum a venit rândul fostului Cinema Dacia. Potrivit anunțului publicat în SEAP, „se dorește readucerea obiectivului la o imagine normală unitară, eliminarea riscurilor de incidente ca urmare a degradărilor si neconformităților apărute în exploatare și redarea acestuia circuitului socio-cultural”.
Sală cu funcțiuni multiple
„Cinematograful Dacia este în prezent nefuncțional, ultima sa destinație cunoscută fiind cea de internet cafe. După desființarea și abandonarea clădirii, aceasta a devenit loc de adăpost pentru oamenii străzii (…) Ultima utilizare a sălii de spectacol a fost la finalul anilor 90. În prezent în interior se mai pot regăsi scena și ecranul original (…) Se propune ca imobilul să funcționeze sub mai multe scenarii în afara celui de cinematograf, sala de spectacol fiind una cu funcțiuni multiple. Capacitatea propusă este de 382 locuri (…) se propune dotarea cu echipamente de funcționare pentru videoproiecție normală, în varianta digitală, cât și în varianta 3D, sonorizare, preluare și mixare, iluminat tehnologic, iluminare dinamică, sistem ticketing”, scrie în caietul de sarcini al licitației.
Vor fi prevăzute, de asemenea, un ecran de proiecție retractabil și „un afișaj pliabil la nivelul tavanului, cu subtitrări pentru conferințe, piese de teatru etc”. Foaierul va fi amenajat astfel încât să poată fi utilizat ca zonă de expoziție. „În plus, prin poziționarea clădirii în raport cu vecinătățile și în mod special cu parcul aflat pe latura de nord-vest, se propune amplasarea unui ecran de dimensiuni considerabile, împreună cu un sistem audio agrementat pentru exterior, în vederea transmiterii diverselor evenimente pentru cei care preferă să asiste la astfel de evenimente într-un cadru natural, în aer liber”, se precizează în același document.
Ar putea fi gata la jumătatea lui 2021
Ofertele sunt așteptate până în 21 mai. Lucrările ar trebui să dureze 12 luni. Suma maximă pe care o oferă primăria este de 13,7 milioane de lei, sumă care include TVA. Nu toți banii ar trebui să vină însă de la bugetul local. Guvernul României și-a asumat, prin Legea 198 / 2019, alocarea a 6,3 milioane de lei pentru reabilitarea cinematografului Dacia. Când vor veni acești bani e imposibil de spus. Chiar și în condițiile în care pandemia de coronavirus nu exista, în bugetul pe 2020, pentru partea de infrastructură a viitoare capitale europene a culturii era alocată suma de 2,5 milioane de lei. Plus 200.000 lei pentru partea culturală. Primăria Timișoara ceruse 43 de milioane. (sursa foto: www.adevarul.ro)


