În grafic, la cinematografe. Victoria ar trebui terminat în patru luni / FOTO

Victoria

În patru luni ar trebui deschis primul cinematograf reabilitat din „zestrea” Primăriei Timișoara. Este vorba despre Victoria, din Piața Bălcescu, unde lucrările au început în toamna trecută. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că „suntem în grafic”.

Trei din cele șapte cinematografe pe care le are în patrimoniu Primăria Timișoara sunt în șantier. Două, adică Victoria și Dacia, urmează să devină centre culturale multifuncționale, iar Studio se va transforma în primul cinematograf de artă al orașului și avea o mulțime de facilități pentru comunitatea creativă. Primele lucrări au început la Victoria, în toamna trecută, iar ultimele, în iunie, la Studio.

Viceprimarul Ruben Lațcău a fost pe teren și pare mulțumit de ce a găsit. „Suntem în grafic să vizionăm filme, și nu numai, în cinematografele clasice ale Timișoarei, până în 2023 (…) Toate șantierele se desfășoară conform așteptărilor și conform graficelor de lucrări. Cinema Victoria este cel mai apropiat de finalizare, unde estimăm că lucrările să vor încheia în acest an (decembrie 2021), iar apoi, la câteva luni după, ar urma cinematograful din Piața Dacia (martie 2022). Lucrările pentru Cinema Studio au început acum două luni și le vom finaliza fix înainte de a pătrunde în 2023 (deci în decembrie 2022), anul în care orașul devine capitală a culturii europene”, a notat Lațcău, pe Facebook.

Urmează Timiș

Viceprimarul anunță și că „în urma acestei vizite și după ce am vorbit cu artiștii și managerii culturali implicați, am stabilit ca ecranele sălilor din Dacia și Victoria să fie retractabile, astfel încât atunci când nu rulează filme, să poată fi jucate, de exemplu, piese de teatru”. În cazul Cinema Victoria, în caietul de sarcini era specificat că „se propune ca imobilul să funcționeze sub mai multe scenarii în afara celui de cinematograf, sala de spectacol devenind una cu funcțiuni multiple”. Și la Dacia era prevăzut „un ecran de proiecție retractabil și un afișaj pliabil la nivelul tavanului, cu subtitrări pentru conferințe, piese de teatru etc (…) sala de spectacol fiind una cu funcțiuni multiple”.

„Valorile investițiilor (incl. TVA) sunt: Victoria – 10.000.000 RON, Dacia – 16.000.000 RON, Studio – 14.000.000 RON. Pentru a minimiza banii pe care îi folosim din bugetul local, am obținut sprijin financiar record de la Ministerul Culturii pentru realizarea acestor investiții. La începutul anului , primăria a semnat contractele de finanțare pentru două cinematografe care însumează aproximativ 11.000.000 RON (6.317.870 Dacia + 4.660.281 Victoria)”, a mai transmis Ruben Lațcău. Banii de la Ministerul Culturii sunt prevăzuți încă din 2019, în celebra OUG 42, iar contractele de finanțare au fost semnate de MC în luna iulie 2021.

Lațcău a notat și că „mai avem, de asemenea, un cinematograf în plan pentru reabilitare care se află însă doar în stadiul de proiectare, Cinematograful Timiș”. Indicatorii tehnico-economici, faza DALI, pentru această investiție au fost aprobați de CL Timișoara în mai 2020, iar certificatul de urbanism pentru „obținerea AC – Lucrari de tip b) – Construcții pentru cultură și pentru recreere – Reabilitare imobil cinematograf Timiș” a fost emis de primărie în aprilie 2021.