Cât mai costă să stai în chirie la Timișoara. Orașul rămâne mai ieftin decât Clujul, Bucureștiul sau Brașovul
Timișoara rămâne cea mai accesibilă dintre marile piețe universitare din țară pentru cei care își caută o chirie. La început...
Cu bicicleta din Jimbolia până în Serbia. „Marea Pedalare” ajunge la Kikinda, de Festivalul Dovlecilor
Muzică nouă din toată lumea, la Timișoara. JAZZx FORWARD aduce artiști numai buni de descoperit
Începe șantierul în Piața Mocioni. Bd. 16 Decembrie se închide, traficul se mută pe străzile din jur
Prima sentință în cazul crimei de la Cenei. Închisoare doar pentru unul dintre criminali
Cornelia Elena Micicoi, pusă sub control judiciar pentru 60 de zile
Timișoara rămâne cea mai accesibilă dintre marile piețe universitare din țară pentru cei care își caută o chirie. La început...
Violonista letonă Baiba Skride, câștigătoare a prestigiosului Queen Elisabeth Competition și invitată pe cele mai importante scene ale lumii, va...
Ruga Timișoarei revine marți, 15 septembrie, în Parcul Rozelor, de sărbătoarea Sfântului Iosif cel Nou de la Partoș, ocrotitorul Banatului....
Banatul are încă mii de case ridicate din pământ, dar știm tot mai puțin despre materialul din care sunt făcute....
Cât valorează un copac bătrân într-un oraș și ce poate ajunge în farfurie dintr-o grădină urbană? Teren Comun intră în...
Cinema Victoria sărbătorește patru ani de la redeschidere cu trei zile de filme, avanpremiere și întâlniri cu publicul. Prima dintre...
Aproape 20 de ambarcațiuni vor porni din Serbia spre Timișoara, pe Bega, pentru cea de-a patra ediție a Regatei Bega....
Ceas mai mic, integrat într-o amenajare peisagistică, o variantă apropiată de cea cunoscută astăzi sau renunțarea completă la cadran. Sunt...
Lucrările la Varianta de Ocolire Timișoara Vest au ajuns la un stadiu de aproape 20%, la patru luni de la...
Piața de vechituri „Ocsko” din Mehala își schimbă pentru două zile rostul, fără să-și piardă însă personajele, obiectele și poveștile....
Folosim cookie-uri necesare pentru funcționarea site-ului și memorarea alegerii tale. Cu acordul tău, folosim Google Analytics pentru statistici și servicii externe, precum Facebook. Poți accepta toate cookie-urile, păstra doar cele necesare sau alege preferințele. Îți poți schimba oricând alegerea din „Setări cookie-uri”.