Trotuare noi în zona Polonă. Locuitorii au propus, primăria a făcut / FOTO

zona Polonă

Primul proiect din campania de buget participativ „Timișoara decide” a fost finalizat chiar în anul în care a fost propus. E o premieră, pentru că propunerile din ediția din 2022, de exemplu, nu sunt încă gata în totalitate nici acum.

O primă propunere votată de timișoreni în cadrul campaniei „Timișoara decide!”, ediția 2023, a fost finalizată. Ea a fost inclusă în proiectul-pilot dedicat dezvoltării cartierelor defavorizate. Este vorba despre repararea trotuarelor din zona Polonă. Lucrările în valoare de 32.000 de lei, fără TVA, au fost executate pe parcursul lunii decembrie și au presupus asfaltarea a circa 250 de mp de trotuar.

Campania de bugetare participativă „Timișoara decide!”, aflată în 2023 la a doua ediție, a adunat 117 proiecte. Dintre acestea, 41 au fost declarate eligibile și au intrat la vot, iar 12 au fost selectate pentru finanțare. Pentru a îmbunătăți calitatea vieții în oraș, campania a inclus un proiect-pilot, cu un buget de 1,2 milioane de lei, destinat exclusiv zonelor Kuncz, Fratelia, Polonă și Ronaț. Bugetul maxim alocat pentru fiecare zonă a fost de 300.000 lei.

Programul de bugetare participativă înseamnă idei ale timișorenilor, votul cetățenilor, bani de la bugetul local și implementarea de către primărie. Bugetul alocat în acest an a fost de 4,2 milioane de lei.

Faptul că proiectul din zona Polonă e gata chiar în acest an este o premieră. Asta, în condițiile în care propunerile selectate la finanțare în 2022 nu sunt încă finalizate integral nici până acum. Primul proiect de anul trecut a fost gata în ianuarie 2023 – este vorba despre un cabinet de robotică deschis la Școala Gimnazială 30.

About Post Author