Psihiatria de pe Văcărescu se mută în berărie. CJ Timiș cumpără Hotel Castel Royal din Moșnița Nouă
sursa foto: Tripadvisor
Fostul Hotel Castel Royal din Moșnița Nouă va găzdui secția de Psihiatrie a Spitalului Județean Timișoara. Consiliul Județean Timiș a aprobat, luni, achiziția imobilului pentru suma de 2,1 milioane de euro.
Negocierile pentru cumpărarea fostului hotel au început la finalul lunii mai. Comisia mixtă de evaluare, din care fac parte consilieri județeni și funcționari, a avut ca plafon maxim suma de 2,8 milioane euro. Evaluatorul imobiliar Dan Mita (membru ANEVAR) a stabilit valoarea de piață a imobilului la peste 4,1 milioane euro.
În urma unei negocieri directe cu proprietarii, familia Adriana și Marcellus Loth, achiziția s-a încheiat la aproape jumătate din această sumă.
„Este o investiție bună. Avem 3.000 mp de clădire, 5.000 mp de teren, într-o zonă foarte bună. Dacă am fi construit de la zero, am fi plătit de trei ori mai mult. Ne dorim ca, împreună cu DSP, ISU și Spitalul Județean, să adaptăm clădirea pentru transferul pacienților de pe Văcărescu”, a spus, în plen, președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Decizia vine în contextul în care Spitalul Județean plătește o chirie lunară de aproximativ 10.000 de euro pentru clădirea improprie din zona Iosefin, în care funcționează acum secția de Psihiatrie. Aici nu pot fi făcute investiții, deși imobilul are nevoie de reparații urgente.
Ansamblul de la Moșnița Nouă pe care îl cumpără acum CJ Timiș include hotelul, un restaurant, o grădină de vară, o fabrică de bere și o parcare de 1.000 mp. El urmează să fie înscris în inventarul județului și declarat bun de interes public. Marcellus Loth a fost primar în comuna Teremia Mare, reprezentând PNL.
