PSD Timiș i-a împlinit dorința lui Alin Nica: i-a făcut plângere penală pentru pliantele de la Lugoj

PSD Timiș

Scandalul cupoanelor de pensie cu pliante electorale continuă. După ce PSD a anunțat că-i fac plângere lui Alin Nica, șeful PNL Timiș, acesta din urmă susține că, de fapt, totul a fost o „mânărie” social-democrată. Iar replica din partea cealaltă nu s-a lăsat așteptată.

Totul a pornit de la o sesizare a președintelui PSD Timiș, Alfred Simonis, care reclama faptul că, la Lugoj, mai mulți cetățeni de vârsta a treia au primit, alături de cupoanele de pensie, și pliante electorale al liberalilor. Ulterior, PSD Timiș a transmis, de această dată, neasumat pe persoană fizică, și că le va face plângeri penale lui Alin Nica, Adrian Lulciuc și Ionuț Sârbu. Adică președintele PNL Timiș, directorul Poștei și noul lider interimar al PNL Lugoj.

Dinspre liberali însă, lucrurile sunt clare: „capul răutăților” este Nicolae Avram, de la PSD, director al Poștei Timiș. PNL ar fi dorit să distribuie prin Poșta Română pliante, dar în niciun caz anexate la cupoane de pensie sau alte tipărituri.

„A fost realizată practic această manvră de cei de la PSD, pentru deturnarea atenției publicului, la nivel național chiar, de la protestul transportatorilor și agricultorilor. Se vede că ei (PSD-iștii – n.r.) sunt sub presiune din acest punct de vedere (…) este treaba Poștei ce măsuri vor fi luate. Mie chiar mi-ar conveni să facă plângerea penală, pentru că atunci s-ar devoala toată această mașinațiune a celor de la PSD. Eu chiar îi provoc să facă această plângere”, a declarat, luni, Alin Nica.

„Alin Nica este complice într-o serie de ilegalități”

Dorința lui Nica s-a împlinit, îi transmite, tot printr-un comunicat „la comun”, PSD Timiș. Social-democrații au prezentat și versiunea lor asupra a ceea ce s-a întâmplat la Lugoj.

„Minciunile președintelui PNL Timiș, Alin Nica, trebuie să înceteze, este complice într-o serie de ilegalități și va răspunde pentru ceea ce s-a întâmplat. Și, ca să fie clar și pentru Nica, plângerea penală a fost depusă. Cronologic, faptele de la Lugoj s-au întâmplat în felul următor: pliantele care au fost atașate cupoanelor de pensie au fost duse la Oficiul Poștal Lugoj chiar de către liderul PNL din localitate, Ionuț Sârbu, cel care ocupă funcție de conducere în cadrul instituției, dar s-a suspendat pentru a fi numit consilier al vicepreședintelui CJ Timiș, Alexandru Proteasa. Diriginta OP Lugoj a refuzat să distribuie materialele electorale fără existența unui contract între Poștă și PNL, însă a fost sunată chiar de Adrian Lulciuc, directorul Sucursalei Regionale de Poștă, care i-a confirmat existența contractului. Presată de conducere, diriginta OP Lugoj a distribuit pliantele în baza unei minciuni”, notează PSD.

„Pe lângă ilegalitatea distribuirii de materiale electorale împreună cu pensiile, Nica, Sârbu și Lulciuc se fac vinovați și de faptul că au adus prejudicii economice Poștei Române, iar apoi se ajunge la abuz în serviciu și instigare la abuz în serviciu”, conchid social-democrații.

Poșta Română a anunțat, după acest episod, că va suspenda temporar serviciul Postmesager pentru materiale cu caracter politic.

About Post Author