Om de afaceri din Arad, după ce i-a explodat mașina

O maşină a explodat, sâmbătă, în parcarea unui supermarket din Arad. La volanul Mercedesului distrus complet se afla omul de afaceri Ioan Crișan. Polițiștii au deschis o anchetă, pentru a stabili ce s-a întâmplat.

arad

Pompierii arădeni au intervenit sâmbătă dimineață pe Calea Aurel Vlaicu, în urma unui apel la 112, care anunţa producerea exploziei în parcarea unui supermarket aflat la parterul unui bloc.

„În momentul sosiri echipajelor de intervenţie, incendiul se manifesta violent şi generalizat. Incendiul a fost stins în aproximativ 20 de minute. După stingerea incendiului, a fost găsită în interiorul maşinii o victimă decedată, care nu a putut fi identificată”, s spus George Pleşca. declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

IPJ Arad a transmis ulterior că mașina a fost incendiată, iar victima este un bărbat de 66 de ani. „Conducerea Inspectoratului General al Poliţiei Române a dispus deplasarea, de urgenţă, la faţa locului, a unor specialişti din cadrul Institutului Naţional de Criminalistică, Direcţiei de Investigaţii Criminale, Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Direcţiei Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, pentru a sprijini ancheta”, spun polițiștii. Echipa de criminaliști este coordonată de comisar-şef de poliţie Cristian Gheorghe, adjunctul directorului Direcţiei de Investigaţii Criminale.

Bărbatul are se afla la volanul mașinii incendiate era un om de afaceri local. Ioan Crișan, în vârstă de 66 ani, deținea prima fermă de somn african, înființată în România, amenajată în aproapiere de Arad. Recent, adusese în țară și crocodili, pentru a produce în viitor carne.

About Post Author