Zeci de migranți, ridicați din nou de pe străzile Timișoarei / FOTO
Sute de polițiști de la IPJ Timiș, polițiști de frontieră și de la Serviciul pentru Imigrări Timiș, lucrători din cadrul I.J.J. Timiș și ai Grupării Mobile de Jandarmi Timișoara, polițiștii din cadrul SRPT Timișoara, lucrători din cadrul CRCPSA și Poliția Autostrăzi au avut joi o acțiune în județ, pentru depistarea migranților.
Au fost verificate tiruri, clădiri părăsite, hosteluri sau pensiuni. Din Calea Aradului au fost ridicate zeci de persoane, pentru transportul cărora a fost nevoie de un autobuz. Doar o parte din migranți aveau acte de ședere temporară pe teritoriul României. Ei se aflau evidența centrelor de migranți din țară. Au venit însă în Timișoara, în ideea că, la un moment dat, vor reuși să-și continue drumul spre Occident.
Problema e deja una cronică
Situația migranților este una dintre problemele devenite deja cronice ale Timișoarei. În afară de faptul că sute de oameni au fost luați de pe străzi în ultimele luni, pentru că stăteau ilegal în imobile părăsite, în luna aprilie, s-a produs un incident tragic. În urma unei altercații între două grupuri de migranți, un tânăr afgan de 27 de ani a murit, iar un altul a fost rănit. Suspectul principal a fost identificat, dar, între timp, a reușit să fugă din țară.
„Problema migranților este una de nivel mondial, iar Timișoara este orașul poate cel mai expus în acest moment. Încă din prima zi de mandat am atras atenția asupra problemelor pe care acest fenomen le ridică și implicațiile majore asupra societății. Am spus încă de atunci că este nevoie de implicarea tuturor factorilor pentru a preveni eventuale conflicte între aceștia, dar cel mai important pentru a preveni declanșarea unui conflict social”, spunea, în luna februarie, viceprimarul Cosmin Tabără.
