FC Argeş Piteşti, prea „campioni” pentru Ripensia Timişoara

ripensia

Rezultatele pozitive din ultimele etape s-au oprit în debutul returului, pentru Ripensia Timişoara. „Ripi” a pierdut cu 1-2 pe teren propriu, în jocul disputat pe arena Electrica.

Dacă Politehnica Timişoara s-a impus în faţa argeşenilor de la CS Mioveni, nu acelaşi lucru s-a întâmplat la Timişoara, unde Ripensia a fost inferioară argeşenilor de la FC Campionii Argeş.

Prima repriză le-a aparţinut piteştenilor, care au şi concretizat prin golul lui Răzvan Mariş, în preajma minutului 30. Alex Pelici, antrenorul gazdelor, a mutat la pauză şi l-a trimis în teren pe experimetatul Zaluschi, care i-a luat locul lui Stoi. Cu sistemul de joc modificat prin introducerea lui Zaluschi părea că Ripensia are forţa să întoarcă rezultatul, mai ales că Alexandru Neagu a egalat repede, în minutul 48.

Piteştenii au intrat însă rapid în joc şi au mai înscris o dată, prin experimentatul Andrei Prepeliţă. După acest rezultat, Ripensia Timişoara este clasată pe locul 14, cu 23 de puncte.

Alex Pelici a introdus în teren următoarea formulă: Şt. Dobre – Caius Lungu, Hecsko, Apro (cpt.), C. Toma – Burdeţ, Stoi – Al. Popovici, Al. Neagu, Chera – Alb. Voinea.

About Post Author