Aurelian Andronache, primul succes în Super Rally după un duel spectaculos cu Tempestini

Publicat:

Aurelian Andronache a obținut la Timișoara prima victorie din carieră în Campionatul Național de Super Rally. Pilotul din Câmpulung Muscel, aflat la volanul monopostului Wolf Thunder, s-a impus în Trofeul Profi Timișoara 2026 după o luptă extrem de strânsă cu Simone Tempestini, diferența dintre cei doi fiind de numai 19 sutimi de secundă.

Specializat în probele de viteză în coastă, Andronache a intrat în Super Rally în 2021, la îndemnul lui Mihai Leu, care l-a convins să facă pasul către singura competiție de motorsport din România desfășurată exclusiv pe trasee urbane.

- Publicitate -

La Timișoara, Andronache a fost cel mai rapid încă din antrenamente și și-a confirmat forma în manșele de concurs. Pilotul din Câmpulung Muscel și-a trecut în palmares victoria pe care o urmărea de cinci ani.

„Sunt nespus de bucuros, am emoții mari după această cursă. În ultimii 5 ani mereu am fost aproape de victorie, am avut multe ghinioane, astăzi soarta a fost cu mine. Îi dedic victoria lui Mihai Leu, care m-a convins acum 5 ani să vin la super rally. Pot promite că voi rămâne în acest campionat până mă pensionez”, a declarat Andronache la finalul cursei.

Simone Tempestini, aflat la volanul unui Porsche 997 RGT, a încheiat pe poziția secundă, la numai 19 sutimi de câștigător. Podiumul a fost completat de campionul național en-titre Leo Borlovan, care a concurat cu un prototip FUNYO SP05 EVO.

Etapa de la Timișoara s-a desfășurat pe un traseu special amenajat în centrul orașului. Public numeros a fost și vineri, la startul festiv organizat în Piața Victoriei, unde și-au făcut apariția și jucătorii lui Poli Timișoara.

Unul dintre momentele speciale ale evenimentului l-a avut în prim-plan pe Iasmin Latovlevici. Fostul fotbalist al lui Poli Timișoara, FCSB, Galatasaray și al echipei naționale a deschis cursa cu un tur omagial la volanul unei Dacia 1300.

La Timișoara a fost prezent și Lucio Peruggini, de opt ori campion al Italiei, invitat special al etapei. Italianul a pilotat un Ferrari 488 Challenge.

Victoria de la Timișoara complică lupta pentru titlu înaintea marii finale de la București, programată în 10 octombrie. Aurelian Andronache și Adrian Teslovan împart prima poziție a clasamentului general, fiecare având câte 43 de puncte. Pe locul al treilea se află Dragoș Savloschi, cu 33 de puncte. Acesta a fost nevoit să abandoneze etapa de la Timișoara din cauza unor probleme tehnice.

Sezonul 2026 al Campionatului Național de Super Rally powered by Napoleon Games cuprinde patru etape. Primele două s-au desfășurat la Alba Iulia și Hunedoara, Timișoara a găzduit cea de-a treia rundă, iar campionatul se va încheia pe 10 octombrie, la București.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img