Etichetă: piata traian timisoara

Dominic Fritz nu mai este primarul Timișoarei. Prefectul Paul Finta a semnat ordinul prin care constată încetarea de drept, înainte de termen, a mandatului acestuia. Atribuțiile de primar sunt preluate de viceprimarul Ruben Lațcău. Ordinul spune...
Primăria Timișoara a predat amplasamentul constructorului pentru noul Pod Solventul, iar primele lucrări sunt programate să înceapă în această lună. Nu ar trebui să fie mari probleme în trafic, pentru că zona este „puțin circulată”, zice...

Re-start la Piața Traian. După gafele din documentație, Primăria Timișoara reia licitația

Licitația pentru regenerarea Pieței Traian a fost relansată, la mai puțin de o lună de la anularea precedentei. Primăria spune că ofertanții nu și-au...

Licitație cu greutate pentru Piața Traian. Două oferte, un cartier de transformat

Proiectul de regenerare urbană a zonei Piața Traian din Timișoara avansează. Două asocieri de firme au depus oferte pentru execuția lucrărilor, într-un contract cu...

Transformarea Pieței Traian, în linie dreaptă. Costă peste 34 milioane de euro, o parte bani europeni, deja aprobați

Anul viitor ar putea începe șantierul în zona Pieței Traian. Investiția de peste 34 de milioane de euro a fost aprobată în CL și...

Piața Traian: primăria depune proiectul de 30 milioane de euro la ADR. Ultimele completări

Cu proiect tehnic finalizat și autorizație de construire emisă deja, Primăria Timișoara se pregătește să depună pentru finanțare prin Programul Regional Vest proiectul care...

Pregătiri pentru „noul Traian”. Autorizație de construire există, mai trebuie bani și executant

Optimism de început de an la Primăria Timișoara, în ceea ce privește amenajarea din Piața Traian. Proiectul de 33 de milioane de euro are...

Hai la Seri de TraIarnă! Dacă vrei, poți să fii și voluntar

Asociația Cetățean de Traian animă și în acest weekend Piața Traian. Seri de TraIarnă continuă sâmbătă și duminică și, dacă vreți să dați o...

Timișoara la cutie ajunge în Fabric. Cu Palatul Neptun, Palatul Ștefania și Palatul Mercur

La un an de la lansarea „Timișoara la cutie – Cetate”, acum, la început de decembrie, apare a doua cutie dedicată unui cartier....

Piața Traian caută proiectant. Când va deveni Fabricul al doilea centru al Timișoarei

Piața Traian va deveni un al doilea centru al Timișoarei. Se vorbește de ani buni despre asta, iar acum se face un pas important:...

Gust bun de Fabric. Pe încercate, într-un cartier cu poveste / FOTO

Ce-ar fi dacă, într-o zi de weekend, să zicem, faceți un experiment? Lăsați centrul Timișoarei și ieșiți cu prietenii în Fabric. Încercați, în ordinea care vă face plăcere, samosa, ciabatta, bere cu habanero, vin, gin sau cafea. De fapt, sunt mult mai multe de gustat și testat. Trebuie doar să aveți curiozitatea să le descoperiți.

Lubenițele vor revitaliza Piața Traian. Dacă nu iese bine, se va veni și cu… mascații

Vânzarea de lubenițe în Piața Traian va revitaliza zona. Este ceea ce crede primarul Timișoarei, care spune că a fost de acord cu „experimentul”...

Ziua Națională, sărbătorită și în Piața Traian. Fără manele, cu horă și mii de porții de fasole

Timișorenii care vor să celebreze Ziua Națională în stil românesc sunt așteptați în Piața Traian. Piețe SA gătește mii de porții de fasole cu...

Târg tradițional în Piața Traian, cu foișoare și ii. Mici și grătare, doar la ocazii speciale

Târgul de vară din Piața Traian se face, dar fără terase cu mici și bere. Va avea însă scenă pentru concerte de muzică populară,...