Doi pacienți cu Covid de la Timișoara, duși la ATI în Ungaria

ungaria

Primii zece pacienți români infectați cu Covid și având nevoie de terapie intensivă vor fi transferați în Ungaria. Sunt opt din București și doi de la Spitalul Județean din Timișoara.

„A început transferul în Ungaria a primilor pacienți infectați cu SARS-Cov-2. Este vorba despre 10 pacienți, 8 dintre aceștia au fost internați în UPU din unități sanitare din București și 2 din Timișoara, aflați în stare stabilă, care sunt transportabili și care necesită asistență medicală de specialitate într-o secție de anestezie-terapie intensivă. Din cei 10 bolnavi, un număr de 5 vor ajunge în centrul universitar Szeged, iar ceilalți 5 în centrul universitar Debrecen. Transferul pacienților din zona de graniță se realizează pe cale terestră, iar transferul pacienților din București se efectuează atât pe cale terestră, cât și pe cale aeriană”, a transmis, într-un comunicat, Ministerul Sănătății.

Cei doi pacienți de la Timișoara provin de la Urgențele Spitalului Județean. „Aveam trei pacienți de ATI și încă șapte non-ATI. S-a luat decizia să-i trimitem în Ungaria. Colegii mei sunt cei care organizează aceste misiuni externe. Vin încă doi pacienți de la București, care vor merge la Szeged. Și vor mai merge. Pacienții erau stabili, transportabili. Pacienții de la București vin cu avionul și de aici vor merge cu mașina”, explică Raul Pătrașcu, directorul SCJUT.

Miercuri, 13 octombrie, ministrul de Externe maghiar Peter Szijjarto a anunțat că Ungaria va ajuta România să trateze 50 de pacienţi COVID-19 care au nevoie de terapie intensivă. Țara vecină a donat deja ventilatoare şi favipiravir, medicament antiviral folosit la tratarea COVID-19.

„Mulțumim vecinilor noștri pentru colaborare și sprijin. Este un gest absolut firesc, de solidaritate europeană, de care trebuie să ne bucurăm. Și noi, la rândul nostru, am acordat sprijin altor state când am avut posibilitatea. În Ungaria vom transfera 50 de pacienți aflați în stare gravă, în mai multe etape, în centrele universitare din Szeged și Debrecen”, a declarat Cseke Attila, ministrul interimar al Sănătății.

About Post Author