Comisia de agricultură și turism a CJ își va ține ședințele în primăriile din județ

agricultură

sursa foto: Facebook / Alexandru Iovescu

Se adresează direct comunităților rurale, așa că, de acum încolo, își va ține ședințele nu în birouri la Timișoara, ci în județ. Este vorba despre Comisia pentru agricultură, dezvoltare rurală şi turism a CJ, care s-a întrunit, în premieră, la Fârdea.

Ședințele Comisiei pentru agricultură, dezvoltare rurală şi turism a CJ vor avea, de acum încolo, în diferite localități din județ. Ideea este că, pentru a putea ajuta o comunitate și oamenii ei, e bine să vezi problemele lor chiar din mijlocul lor.

„Nu poți lua deciziile doar din birou, mai ales atunci când e vorba despre turism si dezvoltare locală. Eu asta îmi doresc, să aflu care sunt problemele, să le duc mai departe în CJ și să venim cu soluții. Ședința din această lună a comisiei s-a desfășurat la sediul primăriei din Fârdea. Au participat, pe lângă consilierii județeni, și primarii comunelor Traian Vuia și Fârdea. Maria Murari, primarul comunei Fârdea, a pus pe masa de lucru a consilierilor judeteni posibilitatea ca zona lacului Surduc să devină zonă de interes turistic local cu ajutorul CJ Timiș”, spune consilierul județean Alexandru Iovescu (PSD). Acesta este președintele Comisiei pentru agricultură din CJ.

Potrivit lui Iovescu, „lacul Surduc este o zonă cu un potențial turistic extraordinar și trebuie să facem tot ce ține de noi pentru a atrage fonduri. În Austria și Germania, astfel de lacuri sunt foarte bine puse în valoare. Vreau să văd că se întâmpla asta și în județul Timiș”.