CJ Timiș cumpără încă două parcări închise de biciclete. Stabilește cu primăria unde vor fi montate
Încă două parcări închise de biciclete vrea să facă, în perioada următoare, CJ Timiș. Licitația a fost lansată în SEAP, iar locurile unde urmează să fie amplasate cele două structuri vor fi stabilite împreună cu primăria. Se discută, de asemenea, și mutarea „garajului” de biciclete de lângă Palatul Administrativ.
CJ Timiș a scos la licitație achiziția a „două structuri închise pentru biciclete”. Instituția oferă un preț maxim de 212.600 de lei, fără TVA. Se caută un sistem de parcare pe două niveluri , cu câte opt locuri la sol, respectiv la nivelul superior, cu „un sistem de urcare a bicicletei asistat prin pistoane”. Termenul de livrare este de 120 de zile lucrătoare de la data constituirii garanției de bună execuție. Ofertele pot fi depuse până în 22 august.
Cele două rastele vor fi montate pe „amplasamentele stabilite de către Consiliul Județean Timiș”. „Amplasamentele vor fi decise în urma unor discuții cu Primăria Timișoara. Am dat drumul procedurii de achiziție înainte, tocmai pentru a nu pierde timpul. Este în discuție, de asemenea, și mutarea parcării de biciclete aflate lângă Palatul Administrativ. Și aceasta, dar și celelalte două, care urmează să fie cumpărate de CJ, sunt destinate publicului larg, pentru că vrem să încurajăm folosirea bicicletelor”, ne-a precizat Loredana Lungu, purtătorul de cuvânt al instituției.
Parcarea de biciclete de aproximativ 20.000 de euro existentă deja la CJ Timiș este funcțională din primăvară. Ea are 12 locuri și a fost cumpărată de la o firmă din Voluntari.