Atenție, șoferi! Trafic deviat de pe A1, circulație pe două sensuri pe la Coșava
Joi, 22 mai, între orele 12 și 18, se va circula în ambele sensuri pe DN 68A, între Margina și Coșava. Șoseaua, aflată în șantier în această perioadă, va prelua traficul deviat de pe autostrada A1, închisă temporar între nodurile Ilia și Holdea.
Motivul închiderii: trecerea unui convoi agabaritic cu dimensiuni spectaculoase – 118 metri lungime și 753 tone –, cu destinația Termocentrala Mintia.
Traficul pe DN 68A se va desfășura în condiții de șantier, cu restricții de viteză. După eliberarea A1, traficul va fi reluat normal pe autostradă, iar pe DN 68A se va reveni la circulația pe o singură bandă, cu dirijare alternativă.
În weekend: între vineri, 23 mai, ora 12, și luni, 26 mai, dimineața, DN 68A Margina – Coșava va fi deschis din nou pe ambele sensuri, dar tot în regim de șantier.
