Artă din trunchiuri de copaci, la Timișoara. Primăria dă mână liberă studenților de la Sculptură
Copacii care vor mai fi tăiați prin Timișoara vor deveni… sculpturi. Trunchiurile vor ajunge pe mâna studenților de la Arte, care îi vor transforma, spune PMT, în opere de artă. Consilierii locali au aprobat un acord de colaborare cu Facultatea de Arte și Design de la Universitatea de Vest.
Vom avea prin Timișoara lucrări de artă realizate din copacii tăiați din parcuri sau de pe străzi. E modul în care a decis actuala administrație să le dea acestora o nouă viață, una care, speră cei din PMT, să ofere un alt fel de bucurie trecătorilor.
Aceasta pare să fi fost ideea care a stat la baza acordului de colaborare dintre PMT și Facultatea de Arte și Design de la Universitatea de Vest, aprobat în ultimul plen. Scopul declarat al acestui act este „să dea o viață nouă materialului dendrologic rezultat în urma degradării speciilor de arbori de esență tare care sunt necesari a fi eliminați de pe domeniul public, deoarece prezintă riscuri pentru integritatea omului și bunurile din proximitate, dar pot fi reciclați și transformați în obiecte de artă”.
„Metodă bună de promovare a orașului”
Aceste obiecte de artă „vor ajuta la animarea și îmbunătățirea calității spațiului public prin crearea unui cadru dinamic și energic, care va ajuta Municipiul Timișoara să își mențină renumele internațional obținut deja prin promovarea artei”. De asemenea, scrie în referatul proiectului, acordul de colaborare este oportun „susținerii titlului de Capitală Europeană a Culturii și o metodă bună de promovare a orașului, prin reciclarea unor exemplare de arbori uscați și transformarea acestora în sculpturi artistice”.
Se știe deja care vor fi primii arbori care vor deveni artă. „Printre primii arbori uscați al căror lemn va fi transformat în obiecte de artă sunt și stejarii de la intrarea în Parcul Copiilor. Datoria noastră este să protejăm și să îngrijim arborii, mai ales pe cei valoroși, dar dacă au ajuns să moară, din cauze naturale sau de prost management al spațiului verde, putem să le dăm o nouă existență, culturală și publică”, a anunțat primarul Dominic Fritz.
Potrivit acestuia, inspirația pentru acordul cu cei de la Arte vine din Italia, Canada și Marea Britanie. De altfel, sculpturile din trunchiuri de copaci uscați sunt o formă de artă stradală întâlnită în multe părți ale lumii.
