Spargere la Cargus, la Remetea Mare. UPDATE: Cât e prejudiciul

cargus

Hoții au devalizat, în noaptea de marți spre miercuri, punctul de lucru al firmei de curierat Cargus din Remetea Mare. Au furat o sumă mare de bani, însă nu se știe exact despre câți bani este vorba.

Hoții au reușit să intre în sediul Cargus din Remetea Mare miercuri dimineață. Au foloisit o rangă pentru a forța ușa și s-au dus glonț la seif, de unde au luat banii.

„Azi-dimineață,în jurul orei 4.30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara au fost sesizați cu privire la faptul că din incinta unei societăți comerciale din Remetea Mare, care prestează servicii de curierat, a fost sustrasă o sumă de bani din seiful unității, de către persoane necunoscute. Cercetările au fost preluate de Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Timiș, care efectuează verificări în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Timiș.

Încă nu se știe despre ce sumă de bani este vorba.

UPDATE: Potrivit IPJ Timiș, paguba este de 38.000 de lei. Încă nu se știe câte persoane au dat spargerea.

About Post Author