Reținut, după ce a condus și mort de beat, și fără permis

Șofer prins beat de două ori în trei ore, reținut la Timișoara

foto: Arhivă

Un bărbat de 51 de ani a ajuns în arest, după ce a fost tras pe dreapta de polițiști, pentru un control de rutină. Oamenii legii au avut surpriza să constate că acesta „colecționase” două infracțiuni.

În seara primei zi de Rusalii, poliţiştii de la Secția 7 Rurală Lugoj au oprit pentru control pe DJ 609 B, în Țipari, un bărbat de 51 de ani. L-au rugat să sufle în etilotest, iar omul a… dat peste cap aparatul. „În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 1,08 mg/l alcool pur în aerul expirat”, a transmis IPJ Timiș.

Când l-au verificat în baza de date, polițiștii au mai avut o surpriză: el nu figura că deține permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule.

„Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infractiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere și conducerea unui autovehicul sub influența alcoolului, bărbatul fiind reținut pentru 24 de ore”, au precizat cei de la IPJ Timiș.

About Post Author