Regizorul Andrei Ujică, propus pentru Cetățean de Onoare al Timișoarei
Mai mulți oameni de cultură vor depune la primărie un document prin care vor solicita primarului Dominic Fritz să-i acorde regizorului Andrei Ujică titlul de Cetățean de Onoare al Timișoarei. Ujică, născut la Timișoara în 1951, este unul dintre cei mai importanți oameni din lumea cinematografiei europene.
„Acordarea acestei înalte distincții ar fi o binevenită recunoaștere și o sărbătoare pentru întreaga comunitate culturală timișoreană. Nu este ușor să cuprinzi într-un cadru restrâns o personalitate precum cea a lui Andrei Ujică, dar acest complex artist de anvergură europeană devine motiv întemeiat de mândrie pentru timișorenii în mijlocul cărora s-a format și al căror cetățean de onoare este îndreptățit să devină”, transmit inițiatorii proiectului.
Solicitarea adresată primarului Dominic Fritz este semnată de Brîndușa Armanca, Adriana Babeți, Christine Cizmaș, Alexandru Condrache, Cristina Docea, Mihai Gafencu, Marius Giura, Florin Iepan, Lucian Ionică, Ștefan Iordănescu, Sorina Jecza, Levente Kozma, Ionuț Mareș, Diana Marincu, Călin Meda, Camil Mihăescu, Mircea Mihăieș, Ovidiu Mihăiță, Lucian Mircu, Răzvan Munteanu, Mona Nicoară, Alexandra Palconi-Sitov, Vasile Popovici, Dana Sarmeș, Robert Șerban, Gheorghe Șfaițer, Mihaela Tilincă, Marcel Tolcea, Rafael Vasilcin și Smaranda Vultur.
Scurtă biografie
Andrei Ujică s-a născut la Timișoara, în 13 noiembrie 1951. A studiat literatura la Universitatea Timișoara, apoi la București, în paralel fiind angajat la Muzeul Banatului și Biblioteca Mitropoliei Banatului din Timișoara. Din 1968 publică versuri, eseuri și proză. Povestirea „Isabela, prietena fluturilor” a fost unul dintre motivele pentru care Monica Lovinescu și Virgil Ierunca au încurajat, de la Paris, insula de nonconformism estetic și politic pe care Andrei Ujică a propus-o în literatură.
În anii ’70 colaborează cu Șerban Foarță la compunerea versurilor pentru albumele „Cantafabule” și „Mugur de fluier”, ale formației Phoenix.
În 1981, după ce obține o bursă la Heidelberg, se hotărăște să rămână în Germania, unde predă literatura, filmul și teoria mass-media, întâi la Mannheim, ca asistent la catedra de romanistică. Imediat după Revoluția din ’89, scrie „Television/Revolution. Das Ultimatum des Bildes”. În 1992 are loc premiera filmului „Videogramele unei revoluții”, realizat în colaborare cu Harun Farocki, creație de referință în ceea ce privește relațiile dintre media și puterea politică în Europa sfârșitului de eră comunistă.
Al doilea film, „Out of the Present”, este realizat în 1995 și este comparat adesea cu pelicule importante precum „Solaris” și „A Space Odyssey”, fiind unul dintre cele mai cunoscute filme europene non-ficționale ale anilor ’90. Din 2001 predă la Universitatea Națională din Karlsruhe. Din 2002 devine director al Centrului pentru Arte și Tehnologie Media ZKM din Karlsruhe.
About Post Author
