Radiala Vest, contract pentru SF de 176.000 de euro. Firma are mai multe contracte cu PMT
Societatea FIP Consulting a semnat încă un contract cu Primăria Timișoara, de această dată pentru SF-ul de la Noua Radială Vest. Acest nou bulevard va fi construit în continuarea străzii Gării și va face legătura cu viitoarea Centură de Vest.
Radiala Vest va avea o lungime de un kilometru și va fi continuată, până la șoseaua de centură, de un drum de legătură de 1,7 kilometri pe care îl va construi Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
Șoseaua va avea patru benzi, câte două pe sens, separate printr-un parapet, un pod peste calea ferată din vestul orașului, un sens giratoriu la intersecția cu strada Carpenului, dar și iluminat public, rețele de apă și de colectare a apelor pluviale, trotuare, piste de bicicletă de minimum 1,5 metri lățime. Studiul de fezabilitate va trebui să includă și o variantă în care trotuarele și pistele de bicicletă sunt separate fizic, în platformă proprie, de calea rutieră.
Valoarea estimată a contractului este de 868.600 lei, cu TVA, termenul de realizare fiind de 330 de zile de la emiterea ordinului de începere.
Ce proiecte mai face FIP Consulting pentru PMT
Licitația pentru studiul de fezabilitate a fost câștigată de o asociere condusă de FIP Consulting, care a avut drept contracandidată o altă asociere al cărei lider era firma Gauss.
FIP Consulting are mai multe contracte cu Primăria Timișoara și până acum nu a livrat nimic municipalității. Este încă în termen contractul pentru „servicii de proiectare (faza DALI + PT) și asistență tehnică din partea proiectantului pentru obiectivul de investiție «Coridor de mobilitate Magistrala verde bd.16 Decembrie 1989 – Calea Șagului»”. Acesta are o valoare de 1,1 milioane de lei, cu TVA, și trebuie finalizat în luna iulie.
Tot FIP Consulting se ocupă și de „servicii de proiectare (faza DALI+PT) si asistenta tehnica din partea proiectantului pentru realizarea obiectivul de investiție «Modernizare stații tramvai Linia 1 Gara de Nord – Stația Meteo si retur»”. Licitația, câștigată la un preț de 249.900 lei, cu TVA, a fost atribuită, în mai 2022, iar termenul de execuție era de opt luni. Documentația nu este gata încă, iar în urmă cu o lună și jumătate, lucrarea era sistată.
Contractul pentru „servicii SF + PT, C9b Inelul IV Vest: str. Gării – Bd. Dâmbovița”, car include și noul pod Solventul, a fost semnat de PMT și FIP Consulting în 30 septembrie 2021. Suma era de un milion de lei, fără TVA. Nici măcar SF-ul nu e gata.
Timișoara are în prezent șapte radiale majore, toate realizate în anii ‘70. Este vorba despre Calea Șagului, Calea Martirilor, Calea Buziașului, Calea Lugojului, Calea Sever Bocu, Calea Aradului, Calea Torontalului și strada Gheorghe Lazăr/Cloșca/Ovidiu Balea.
