Biroul Electoral Municipal a admis contestația liberalilor și interzice SMS-urile reclamate

sms

sursa foto: Unsplash / Artem Beliaikin

Unii timișoreni au primit, în această săptămână, un SMS prin care erau îndemnați să-și contacteze zece prieteni cu care nu au mai vorbit demult și să-i convingă să nu voteze cu „Robul Cârpacilor”. Cristian Bușoi, președintele PNL Timișoara, a depus în nume propriu o contestație la Biroul Electoral Municipal, care a fost admisă.

PNL îi cere lui Dominic Fritz să oprească urgent campania de sms-uri mincinoase și defăimătoare pe care o desfășoară la adresa domnului profesor Nicolae Robu în aceste zile și prin care sfidează orice regulă de bun simț. În acest moment, campania otrăvită pe care Dominic Fritz și ADU au ales să o desfășoare arată cât de jos au ajuns să se coboare, defăimând un om care toată viața a lucrat pentru binele Timișoarei și al timișorenilor”, transmitea, miercuri, PNL Timișoara, printr-un comunicat.

Deși reprezentanții USR, UBB, PMP și UDMR au solicitat respingerea contestației, considerând că nu a fost încălcată legea, Biroul Electoral de Circumscripție nr. 1 Timișoara „a admis contestația formulată de petentul Bușoi Cristian”.

„Dispune interzicerea distribuirii mesajelor de propagandă electorală în forma scrisă prin mijloace de comunicare în masă – SMS – care conțin elemente de incitare la ură și intoleranță”, a decis BEC 1. Hotărârea poate fi contestată la Biroul Electoral de Circumscripți nr. 37 Timiș.

About Post Author