Restart TM2023: Trei structuri speciale și regulament nou de finanțare

Publicat:

Viața culturală – și implicit proiectul de Capitală Culturală – va fi restartată cu trei structuri noi pe care le va înființa Primăria Timișoara. Este propunerea lui Dominic Fritz, care a lansat în dezbatere publică și un nou regulament de finanțare. Încă sunt destule necunoscute și un lucru este cert: bani din „pușculița” primăriei sunt foarte puțini.

Mult promisa discuție a primarului Dominic Fritz cu operatorii culturali din Timișoara a avut loc, în sfârșit, vineri după-amiază. A durat peste două ceasuri și a lăsat încă loc de multe întrebări. Totul s-a desfășurat online, într-o întâlnire pe Zoom la care au participat câteva zeci de oameni. Mulți dintre ei, printre cei care, în ultimii ani, au pus pe picioare evenimente care au început să aibă deja tradiție.

- Publicitate -

La modul simplist, totul s-a rezumat la un powerpoint în care edilul șef a prezentat planul de Restart TM2023. „Asociația Timișoara Capitală Culturală poate să fie o parte din puzzle, dar nu mai trebuie să fie singura entitate care garantează succesul. Nu sunt eu cel care dorește desființarea asociației, dar nu vreau să investesc un an să încercăm să reparăm ce nu a funcționat în structura asociației în ultimii patru ani”, a spus Fritz.

Serviciu de cultură în PMT

Primarul a anunțat că intenționează înființarea a trei structuri noi, care să gestioneze, de acum încolo, tot ce înseamnă activitate culturală în oraș. Vorbim, în primul rând, despre un serviciu de cultură în PMT. Acesta se va ocupa de elaborarea, coordonarea și implementarea direcțiilor strategice din cultură, va reprezenta PMT în foruri culturale naționale și intenaționale, va facilita accesul la spațiile culturale din oraș, va armoniza calendarul evenimentelor culturale și va face studii privind percepțiile și impactul la nivel de oraș și regiune.

Apoi va fi înființat un centru de proiecte, care va organiza apelurile pentru finanțarea nerambursabilă în cultură, sport, educație și mediu, va oferi sprijin în elaborarea, implementarea și raportarea proiectelor și, pe viitor, se va ocupa de dezvoltarea programelor de burse, rezidențe și formare culturală. Atenție însă! Nu e vorba chiar despre centrul pe care l-a înființat, în vara trecută, fostul primar Nicolae Robu, care de fapt nu a funcționat niciodată. „Probabil forma juridică trebuie să fie alta. Noi am vrea să îl gândim, de fapt, cu o altă menire. Aș vrea să avem un centru prin care să facem toate finanțările nerambursabile puse la dispoziție de primărie”, a spus Fritz. Centrul va fi finanțat din bugetul local și va primi o bună parte din banii care, până acum, mergeau la TM2021 și casa de cultură.

Va exista, de asemenea, și o asociație de promovare a Timișoarei, cerută de mai mult timp de reprezentanții HORECA. Va fi, practic, vorba despre o organizație de management al destinației, care va funcționa din veniturile obținute din taxa de turism și cotizații. Ea va încerca să dezvolte brandul de oraș și să facă strategii de atragere de turiști și investitori, inclusiv pentru co-finanțarea sectorului cultural.

Restart TM2023, via Ministerul Culturii

Fritz susține că urmează, cât de curând, să facă și nominalizarea pentru subsecretarul de stat de la Ministerul Culturii, care să se ocupe de proiectul capitalei culturale. „Știu că toată lumea așteaptă această numire. Mai sunt negocieri mai degrabă politice. Am căutat o persoană cunoscută la nivel cultural, care are o experiență instituțională la București. În curând pot să fac un anunț”, a explicat acesta.

Cele trei structuri pentru Restart TM2023 vor putea fi înființate abia după ce primăria va avea o nouă organigramă. Asta va mai dura ceva timp. Până una-alta, banii sunt în continuare o problemă. Nu e foarte clar câți va putea asigura primăria, strict pentru programul cultural în sine. Dominic Fritz spune că Ministerul Culturii va finanța direct infrastructura culturală, dar, în ceea ce privește banii pentru programul cultural, acolo lucrurile ar putea sta altfel. Sumele ar putea fi date prin AFCN, care să deschidă o linie de finanțare dedicată direct Capitalei Culturale.

Opinii au fost multe, mai mult sau mai puțin categorice. Conflictul vădit existent între o parte din operatorii culturali și conducerea Asociației Timișoara Capitală Culturală a răbufnit, deși nu extrem de violent, și de această dată. Dominic Fritz însă nu a marșat și a spus că preferă ca atenția publică să fie concentrată pe proiectul în sine. Nu a fost foarte clar cum se va proceda de acum încolo, dar Asociația TM202(3) va avea în continuare linie de finanțare specială de la bugetul local, așa cum a fost de la bun început.

Regulament de finanțare, în dezbatere publică

Primarul le-a spus însă operatorilor culturali că banii sunt puțini, iar urgențele în gestionarea problemelor orașului, foarte multe. Există, de asemenea, piatra de moară a celor 100 de milioane de lei datorii ale municipalității către diverse părți. „Uneori se uită că noi vorbim aici de banii comunității, și nu mă refer aici doar la sectorul cultural, iar noi avem o responsabilitate foarte mare”, a explicat Fritz.

Va fi înființat și un comitet de coordonare pentru programul cultural Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Acesta va coordona programul cultural oficial, în acord cu dosarul de candidatură. El va fi format din reprezentanți ai instituțiilor finanțatoare și specialiști cu experiențe în Capitale Europene ale Culturii. Nu e foarte clar cum va funcționa acesta, în condițiile în care de respectarea dosarului de candidatură se ocupă și TM202(3).

La aceeași întâlnire a fost prezentată și o propunere de regulament privind finanțarea nerambursabilă a proiectelor culturale. Evaluările proiectelor depuse se vor face cu specialiști externi. E doar un proiect, la care sunt invitați să contribuie cu sugestii toți operatorii culturali. El poate fi consultat aici.

- Publicitate -

5 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img