19 octombrie 2020

Șantierul de pe Mareșal Prezan, în blocaj. Una scrie în proiect, alta s-a găsit pe teren

prezan

Probleme pe șantierul de pe strada Mareșal Constantin Prezan. Lucrările nu pot înainta în ritm prea alert, din cauza unor neconcordanțe între proiect și situația din teren. Urmează întâlniri cu proiectanții.

Șantierul de pe strada Mareșal Constantin Prezan (Lidia) a început în luna iulie. Lucrările presupun „modernizarea și extinderea la patru benzi”, dar și crearea a două sensuri giratorii,refacerea trotuarelor, piste de biciclete și spații verzi. Potrivit proiectului, lărgirea la patru benzi este tronsonul Calea Martirilor – str. Venus. Vor fi și locuri de parcare și va fi extinsă, de asemenea, rețeaua de troleibuz.

Lucrările sunt estimate să dureze 16 luni. S-a început în forță, așa cum îi place edilului-șef să spună. Strada a fost decopertată, au fost tăiați copacii de pe marginea carosabilului, însă, de ceva timp, ritmul de muncă a încetinit aproape spre oprirea completă. Situația a fost sesizată și de cei care locuiesc în zonă. Unii i-au scris pe Facebook primarului. „Ce de întâmplă cu lucrările de pe str. Mareşal Prezan [Pădurice], nu se mai face nimic acolo? Se lucrează foarte încet, vor veni ploile (…) Cei care lucrează în zonă mai mult stau la cafele și țigări, iar de la orele 14 stau la umbră. Se poate aşa ceva?”, a notat o timișoreancă. „Fac tot posibilul sa repun lucrurile în milcare. S-a ajuns la un blocaj, dar sunt convins că îl vom depăși”, a venit și răspunsul.

Rețelele de utilități nu sunt unde se credea

Blocajul, cel puțin oficial, este cauzat de unele neconformități întâlnite pe teren. „Strada Prezan a fost decopertată, ocazie cu care s-a constatat că rețelele de utilități sunt la alte cote decât cele prevăzute în proiect. Mâine (marți – n.r.) este progamată o întâlnire cu proiectantul, pentru a se discuta ce trebuie făcut pentru remedierea situației”, ne-au transmis reprezentanții PMT.

Executantul lucrării este firma Strabag, cu subcontractanții Tubular Tehno Sistem și Cons Electrificarea Instal. Primăria va plăti 41,7 milioane de lei, cu TVA, adică 8,6 milioane de euro. E mai puțin cu aproape un milion de euro față de ce estimase inițial PMT. SF-ul și proiectul tehnic pentru această lucrare au fost făcute de firma orădeană Proexco.

1 thought on “Șantierul de pe Mareșal Prezan, în blocaj. Una scrie în proiect, alta s-a găsit pe teren

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: