Strategie de smart city de 25.000 de euro, la PMT. Cumpărată direct și avizată de voluntari

Publicat:

Organigrama PMT intră la vot fără să aibă la bază un audit, așa cum ar fi vrut inițial edilul șef. Ar fi trebuit, de fapt, să fie nu un audit, ci două. Primul a fost anunțat imediat după câștigarea alegerilor, în septembrie 2020. Nu s-a putut face. „Am intrat în contact cu mai multe firme de audit (…) Feeebackul a fost că acest audit are rost doar într-o formă foarte fizică, adică să intre, să vină. Momentan din cauza pandemiei ne-au rugat să mai așteptăm un pic (…) Acesta este motivul pentru care încă nu am demarat acest audit, dar veți vedea și în bugetul pentru anul viitor că vom propune acoperirea costurilor. E absolut necesar să-l facem”, declara, în decembrie, Dominic Fritz.

În martie, primarul aducea în discuție încă o evaluare. „Probabil vom avea două audituri separate. Va fi unul pe procese, în care vedem inclusiv pentru digitalizarea proceselor și în care facem o analiză a proceselor digitale. Alt audit va fi pe partea de resurse umane, optimizarea proceselor și structurilor, care ne va ajuta în faza imediat următoare a reorganizării”, spunea primarul.

- Publicitate -

„Am ales altă abordare”

Proiectul referitor la noua organigramă va fi supus votului consilierilor locali la patru zile de când a fost făcut public. El nu se bazează pe niciun audit, ci doar pe proiecțiile făcute de colaboratorii primarului Dominic Fritz. „Știu că pentru mulți cea mai importantă întrebare este câte posturi ați desființat, pentru că mulți au această așteptare, că o reorganizare în primul rând înseamnă să dai oameni afară. Eu am ales altă abordare. Nu am dorit o vânătoare de vrăjitoare. M-am focusat pe felul în care putem să reorganizăm oamenii care acum lucrează în primărie ca să poată să livreze”, a explicat acesta.

Auditurile se vor face totuși. „Pentru auditul de procese digitale am pornit procesul de achiziție. Pentru celălalt audit ne-am hotărât să așteptăm până noua organigramă este în vigoare și va fi un audit de încărcare a muncii pentru fiecare, de procese, ca să verificăm dacă toți (…) cei care sunt în organigramă au ce face”, spune Dominic Fritz.

Se face strategie de smart city și transformare digitală

Primăria a publicat o invitație de participare la procedura de selecție privind „consultanță pentru facilitarea elaborării strategiei de smart city și transformare digitală a Municipiului Timișoara”. E cu atribuire directă, la un preț de cel mult 120.000 lei, cu TVA.

„Achiziția vizează servicii de consultanță în cercetare pentru facilitarea elaborării strategiei de smart city și transformare digitală (…) Prin acest demers, PMT își propune elaborarea strategiei pentru smart city. Această strategie va deveni o componentă a Strategiei Integrate de Dezvoltare Urbană, aflată și ea în proces de revizuire”, scrie în caietul de sarcini. La strategie se va lucra în următoarea formulă: un coordonator care este responsabilul din PMT de această strategie, un grup de coordonare tehnică (steering group), format din experți care vor contribui la această strategie ca voluntari, și un facilitator de proces – consultant extern, care va primi acest contract.

Va fi gata la anul

Facilitatorul trebuie să aibă licență în științe politice, studii administrativ, știinte economice, sociologie, informatică sau IT&C. El va redacta strategia, pe care o va susține în fața grupului de coordonare tehnică. Acesta din urmă este și cel care va valida documentul. Altfel spus, un contractor care va primi aproape 25.000 de euro de la bugetul local va trebui validat de voluntarii aleși de PMT. Contractul va avea o durată de maximum opt luni, iar ofertele pot fi depuse până în 22 iunie.

UPDATE: Această strategie de smart city nu este totuna cu auditul, spun reprezentanții PMT. În aceste condiții, deși primarul Dominic Fritz spunea că „pentru auditul de procese digitale am pornit procesul de achiziție”, urmează ca această procedură să fie lansată în zilele următoare.

- Publicitate -

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img