Se caută constructor pentru încă o creșă în Timișoara. O altă licitație a fost anulată

creșa

foto: Arhivă

16 luni – atât ar trebui să dureze construirea noii creșe din zona Ciarda Roșie, pe care a scos-o la licitație Primăria Timișoara. Va fi construită parțial cu bani de la UE și este una dintre cele trei promise de fost administrație. Între timp, prima licitație pentru o nouă creșă a fost anulată.

Licitația a fost publicată în SEAP, iar ofertele sunt așteptate până în 23 februarie. Contractul se referă la „construcţie clădire cu destinaţia creşă str. Cocea”. Vor fi 38 de locuri, destinate copiilor cu vârsta de până la 3 ani.

„Construcţia principală va avea un regim de înălţime P+2Ep (…) Parterul clădirii va adăposti următoarele spaţii: spaţiu de primire al copiilor, acces personal cu vestiare filtru, spaţiu pentru depozitare cărucioare şi biciclete, cabinet medical cu izolator, oficiu pentru personal, grupuri sanitare pentru personal şi vizitatori, oficiu pentru servirea mâncării, biberonerie, spaţiu colectare şi evacuare deşeuri, două zone destinate grupelor mari (grupa de vârstă 1 an – 3 ani), o zonă destinată grupei mici (grupa de vârstă 3 luni – 1 an) şi un spaţiu multifuncţional”, este notat în fișa de proiect. La etaje vor fi bucătăria, spălătoria, o sală de ședințe, birouri și grupuri sanitare. Construcția secundară va avea, la parter, cabină de pază şi grup sanitar, respectiv spațiu de depozitare, la etaj.

În exterior vor fi amenajate o parcare, respectiv „o zona destinată activităţilor cu copiii, care va fi dotată cu mobilier urban pentru relaxare şi pentru joacă, pergole pentru asigurare unor zone umbrite şi alei pietonale”.

Valoarea maximă pe care o oferă PMT este de 6,67 milioane de lei, cu TVA, din care 1,6 milioane de lei, bani de la UE, prin POR, Axa 4. Proiectul a fost acceptat la finanțare în martie 2019.

Licitație anulată

În ultima zi de mandat a fostului primar Nicolae Robu a fost scoasă la licitație o altă creșă, cea din zona II de la Brad. Suma maximă oferită era de 6,7 milioane de lei, parțial bani de la UE, iar durata de execuție era estimată la 18 luni. Ofertele puteau fi depuse până în 7 decembrie. Au fost în total trei, dar procedura a fost anulată în 26 ianuarie. Motivul? „Au fost depuse numai oferte inacceptabile și / sau neconforme.”

Primăria Timișoara are o mare problemă cu locurile în creșe. În oraș sunt numai 13 astfel de unități, iar patru au fost închise în toamnă și redeschise abia înainte de Crăciun. „13 creșe de stat sunt în Timișoara. Cele patru de mai sus au stat închise încă din toamnă, din momentul în care a fost suspendată activitatea grădinițelor care funcționează în aceleași clădiri cu ele”, declara primarul Dominic Fritz. În 5 ianuarie, edilul șef a schimbat și șeful Serviciului Creșe.

About Post Author