Peste 9 milioane de euro pentru Colterm, de la bugetul local. Pentru pierderile de pe conductele sparte și prost izolate
Primăria Timișoara mai pregătește o „gură de oxigen” pentru Colterm. Mai exact, acoperirea de la bugetul local a a „pierderilor tehnologice induse aferente anului 2019”. Se întâmplă la jumătate de an de când, din aceeași sursă, societatea de termoficare a primit peste 8 milioane de euro. Tot pentru pierderi.
În octombrie 2019, consilierii locali au fost de acord să fie plătite câteva zeci de milioane de lei, pentru „acoperirea integrală, din surse de la bugetul local, a pierderilor induse aferente anului 2018, din prestarea serviciului public de producţie, transport, distribuţie şi furnizare a energiei termice în sistem centralizat, către populaţie”. Proiectul a fost pe ordinea de zi de trei ori până să fie și votat. Era vorba, mai exact, despre 38,98 milioane de lei, sumă care include TVA.
La doar jumătate de an de la acel moment, Colterm e aproape să primeasă o sumă și mai mare. De această dată, pentru pierderile induse din 2019. Potrivit documentației înaintate de societatea de termoficare, acestea sunt mai mari decât în anul precedent. Practic, de la bugetul local trebuie plătite astfel:
- pierderi induse de căldură pe reţelele de transport: 74.769,349 MWh
- pierderi induse de căldură pe reţelele de distribuţie: 46.251,140 MWh
- total pierderi induse de căldură: 121.020,488 MWh
- pierderi induse masice – consum tehnologic de apă de adaos: 875.267 mc
Defalcat, pe categorii, sumele ar fi următoarele: 22,1 milioane de lei pentru pierderile de pe rețelele de transport, 18,5 milioane de lei pentru cele de pe rețelele de distribuție, respectiv 5,5 milioane de lei pentru pierderile induse masice – consum tehnologic de apă de adaos. În total, suma este de 46,2 milioane de lei, cu tot cu TVA.
Pierderile sunt mai mari, PMT continuă să bage bani în Colterm
„Pierderile în reţelele de transport şi distribuţie în anul 2019 au fost mai mari faţă de cele din anul 2017, deoarece pierderile prin transfer de căldură în mediul ambiant au crescut din cauza stării necorespunzătoare a izolaţiei conductelor, iar pierderile masice au crescut din cauza spărturilor din conducte”, scrie în nota justificativă a Colterm.
În luna februarie 2020, Primăria Timișoara s-a angajat că plătește în avans 44,88 milioane de lei, adică 9,4 milioane de euro, către E.ON Energie România. Hotărârea de consiliu local prevede că PMT va plăti către E.ON banii pentru gazul livrat în perioada 1 ianuarie – 30 aprilie, pe baza unor facturi lunare emise de furnizorul de gaz. În ultimii ani, municipalitatea a plătit în avans subvenția către Colterm și a luat și un credit, banii mergând tot către această societate. În decembrie 2019 a crescut și prețul gigacaloriei, ceea ce a mărit și subvenția plătită de la bugetul local.
Proiectul privind acoperirea pierderilor induse va intra pe ordinea de zi a plenului din 30 aprilie.