28 octombrie 2020

Pasajul Solventul și Bd. Cetății intră în șantier la anul. Dar măcar s-au semnat ordinele de începere

Șantierele încep la anul, dar momentul e bine de marcat, mai ales în campanie electorală. Modernizarea Bd. Cetății și construirea Pasajului Solventul au fost „bifate” marți de primarul Timișoarei.

Bd. Cetății cu Calea Bogdăneștilor, marți, prima oprire. Primarul Timișoarei a mers să anunțe începerea unui nou șantier. Este vorba despre reabilitarea Bulevardului Cetății. Licitația a fost lansată în mai și a fost primită o singură ofertă. Aceasta a fost depusă de Porr Construct, în asociere cu alte firme: Porr Bau GmbH (terț) și Baicons Impex SRL, Imsat, Sanel, Swarco Traffic România, Manro SRL cu SC Pesit Rom SRL (subcontractanți). Va costa 83,7 milioane de lei, echivalentul a 17,2 milioane de euro.

pasajul solventul

Termenul contractual este de 36 de luni, din care șase luni pentru proiectare. Ordinul de începere a lucrărilor a fost semnat în 21 septembrie. Asta înseamnă că până la sfârșitul lunii martie se va lucra la proiect. Abia apoi poate începe șantierul efectiv. „Cel târziu în martie va începe șantierul”, a spus primarul, la colțul Bd. Cetății. Întregul moment a fost transmis pe Facebook chiar de fiica sa.

Bd. Cetății va avea linie cale dublă de tramvai pe o lungime de 1,57 km, zece stații de tramvai, 25.800 mp de carosabil reabilitat, 12.291 mp de trotuare reabilitate, 3.590 mp de piste pentru biciclete și 20.530 mp de spațiu verde. Banii sunt de la bugetul local.

Contract și „capsula timpului”

Capătul Căii Bogdăneștilor, marți, a doua oprire. Pasajul Solventul este o investiție despre care se vorbește de vreo opt ani. Au fost, de-a lungul timpului, tot felul de probleme, inclusiv unele legate de proprietatea asupra terenului. S-au rezolvat, în cele din urmă, la licitația pentru execuție. S-a primit și aici tot o singură ofertă. Lucrarea va fi realizată de o asociere formată din Spic Internazionale (lider/ Italia) – Pod-Proiect (Iași) – Sylc Con Trans (Arad), terții Arcada Company (Galați) și Conextrust (Bacău) și subcontractanții Teoval & Co (Iași), FDF Electric Grup SRL (Iași), ISPCF (București), Radaria (Galați) și SC Yda Proiect Consulting SRL (Iași).

Contractul a fost semnat marți, 21 septembrie, în prezența antreprenorului italian. El are o valoare de 111,6 milioane de lei cu tot cu TVA, 23 de milioane de euro. Nici acest șantier nu va începe decât anul viitor. Durata este de 26 de luni de la semnarea ordinului de începere. Două luni sunt pentru actualizarea proiectului tehnic. Se va construi aici un pasaj amenajat pe sub zece linii de cale ferată, care va lega Calea Bogdăneștilor de strada Gării. Vor fi două benzi pe sens și o linie dublă de tramvai, care va putea fi folosită și ca bandă de circulație, câte una pe sens, conform primarului. Pasajul propriu-zis va avea o lungime de 87,09 metri. De asemenea, va fi amenajat un sens giratoriu, înspre Bega.

Primarul a pus, marți, simbolic, piatra de temelie a viitorului pasaj. A fost introdusă, într-o groapă, și un fel de „capsulă a timpului”, în care a fost pusă o foaie cu semnăturile celor care vor realiza efectiv construcția, plus cea a beneficiarului.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: