Morile de apă de la Rudăria. Sau cum ar trebui să ne găsim vreme să păstrăm ce contează / FOTO

Morile de apă din Banatul de Munte sunt o comoară pe care nu știm, nu vrem sau nu putem s-o păstrăm la adevărata valoare. În urmă cu doi ani, cei de la Acasă în Banat au venit la Eftimie Murgu să încerce să readucă la viață o parte din casele din sat. Voluntarii au colorat fațadele a 30 dintre ele, dar tot atunci s-a născut și întrebarea „unde sunt faimoasele mori de apă?”. Au identificat doar șase sau șapte atunci și au vrut să știe mai mult.

Așa a început povestea. Acasă în Banat a făcut apoi recensământul morilor de apă din județul Caraș-Severin. În total, sunt 250, din care 90 macină și acum. Toate au însă nevoie de reparații și întreținere. În 2020, cei de la Acasă în Banat au dat apelul la voluntari și au pus în funcțiune 12 mori de apă la Gârnic, Șopotu Nou și Pârvova.

Întâi s-a făcut curățenie

În 2021, proiectul merge mai departe, tot cu sprijinul Fundației Orange, și se concentrează exclusiv pe Eftimie Murgu. Vor fi tot trei intervenții, din care prima a avut loc chiar acum. Sâmbătă au muncit la Rudăria 200 de voluntari, veniți din toată țara, dar și din străinătate. Totul a început vineri, cu o igienizare generală a râului și-a canalelor de alimentare de la mori. Au fost adunați 1.000 de saci de gunoaie de toate felurile. Apoi a fost curățată vegetația crescută anapoda, care, în cazul unora dintre mori, aproape că le acoperea.

„Poate ar trebui să puneți niște camere aici, la moară… măcar unele false”, spunea unul dintre localnici. De ce ar fi nevoie de așa ceva? „Pentru că oamenii nu înțeleg să păstreze curățenia. De teamă știu, nu de altceva. Încă e greu. Îmi pare rău, dar asta e. Unii poate vor înțelege, dar degeaba înțeleg nouă și al zecelea nu. Cu vorba bună nu merge”, continuă omul.

Pe de altă parte, nici infrastructura nu e cum trebuie. „Îs niște coșuri de alea făcute în sat, da’ îs unu’ aicea, unu’ acolo… nu s-au dat pubele pentru adunatul selectiv. Acum au promis că o să dea, o să facă. Și dacă nici așa… Să le pui totul la dispoziție și nici așa… chiar îi pielea a dracu’ pe tine”, mai spune acesta.

„Măcar s-au preocupat de ea”

Discuția e la doi pași de Moara Brușoanea. E una din cele 20 care încă macină în sat și în interior miroase a făină proaspătă de porumb. Semn că unul dintre localnici a folosit-o nu cu mult timp în urmă. Moara e așezată pe un canal de aproximativ patru kilometri, pe care sunt alte opt sau nouă. Canalul a fost și el curățat de voluntari și acum apa vine cu putere spre moară, când calea e deschisă.

La Brușoanea, voluntarii au „defrișat” vegetația care aproape acoperea moara și au dat cu ulei de in pe lemne, pentru protecție. Moara are încă acoperiș de șindrilă, păstrat într-o stare bună de-a lungul vremii. Un pic mai încolo e Micloșoanea, unde acoperișul e din tablă. „Nu e ce ar trebui, dar măcar s-au preocupat de ea, să nu plouă înăuntru”, spune Radu Trifan, de la Acasă în Banat.

E spre seară și se mai lucrează doar la Moara din Țarină. Nu e una dintre cele funcționale, dar asta nu înseamnă că timpul trebuie s-o macine. Voluntarii sunt veseli, deși muncesc din zori. Se uită amuzați spre cer, unde se adună iar norii. Prognoza meteo – așa cum le-o arată telefoanele – spune că plouă. Așa a spus toată ziua, dar n-a căzut strop.

„E o parte din istorie

Lucian a venit de la Sibiu, cu fiul lui în vârstă de șase ani. La Rudăria a aflat că ultima restaurare a morilor a fost făcută chiar de specialiștii de la Muzeul Astra. „E o parte din istorie și știm prea puțin despre ea (…) Acum nu mai are cine să aibă grijă, oamenii îs bătrâni, tinerii îs plecați, istoria trebuie un pic păstrată. Am să le spun celor de acasă că aici, în Caraș-Severin, sunt încă foarte multe mori care funcționează. La poarta aproape fiecărei mori găsești mălaiul măcinat în acea moară și poți să-l cumperi. Așa ceva rar găsești”, ne povestește tânărul.

E încântat să fie la Rudăria, spune că le-ar recomanda prietenilor lui să viziteze zona, dar crede că, pentru ca aceasta să devină cu adevărat atractivă, e nevoie de multă muncă. „Trebuie un proiect mult mai amplu pentru valorificarea lor, în sensul să afle lumea despre ele. E o zonă frumoasă. Noi am vrut să stăm în cort, care este după cea de-a 22-a moară, sus în deal. Numai din mașină, cât am mers din mijlocul satului până la corturi, vezi vreo șase mori. Ai vrea să te oprești, să le vezi. Este și cel puțin o cascadă, e superb. Așa ar putea veni lumea aici: aflând de zonă”, mai spune Lucian.

„Suntem prea ocupați”

E sâmbătă seară în Rudăria și e atât de liniște că parcă ești la capătul pământului. Pe Radu Trifan îl salută oamenii ieșiți la poartă și cei care își aduc vitele acasă. „Uite, asta e o casă pe care am făcut-o la Color the Village în 2019. Vin turiștii și-și fac poze cu ea, spun că e frumoasă și autentică”, spune Radu. Casa e simplă, cu farbă albă și grinzi de lemn.

Lui Radu Trifan nu-i- place să vorbească mult, crede că în urmă trebuie să lași fapte, nu povești. A prins mare drag de aceste locuri și spune că, poate, ar trebui să reînvățăm să ne uităm în jur. „Suntem prea ocupați cu tot ce înseamnă modernizare. Inclusiv satul bănățean este într-o forfotă din asta de modernizare accelerată. Oamenii au din ce în ce mai mulți bani, vin foarte mulți fii ai satului câștigați în străinătate, modernizează casele, modernizează tot. Ce este vechi devine nedorit și lăsat în paragină”, spune el.

Morile de apă trebuie privite ca o valoare”

În acțiunea de la morile de apă din Rudăria au fost implicați peste 200 de voluntari. Printre ei, destui oameni ai locului, care au ajutat și la muncă, dar i-au și cazat în casele lor pe o parte din cei veniți din alte părți de țară. Au fost și 60 de elevi de la școala din Bozovici, organizați și ghidați de profesorii lor.

Implicarea acestor copii poate însemna o speranță pentru zonă. „Morile încă macină, pentru că sunt oamenii în vârstă care au amintirile legate de ele, care și-au format un obicei, care apreciază calitatea făinii de la moara de apă și sunt conștienți de valoarea lor. Și tinerii pot păstra aceste tradiții, nu doar cei care au văzut morile cum erau ele în vremea în care erau niște instalații de bază pentru fiecare comunitate. Dar cu un alt scop. Poate turistic, poate acela de protecție a unor bunuri muzeale. Aici un adevărat muzeu în aer liber. Chiar trebuie să vedem asta ca pe o valoare care se poate perpetua în viitor”, continuă Radu Trifan.

E frumos tare la Eftimie Murgu, iar primăvara târzie colorează totul în verde crud. Se simt deja primele semne ale arșiței ce va să vină, în lumina care arde deja contururi și-n praful ce se ridică în urma roților pe șosea. Poți să-ți imaginezi, și încă fără prea mare greutate, oameni veniți din te miri ce colț de lume, să vadă morile de apă, dar nu numai.

E însă enorm de lucru până asta să devină realitate. E de lucrat deopotrivă la infrastructură și mentalitate. Radu Trifan conchide simplu: „E o zonă care are foarte mult potențial. Dar are și foarte multe traume”.