16 ianuarie 2021

Acasă în Banat: 12 mori de apă macină din nou, iar turiștii le pot găsi mai ușor / FOTO

acasă în banat

2020 va rămâne, pentru o parte din locuitorii Banatului de Munte, nu numai ca anul pandemiei, ci și ca anul în care vechile mori de apă au început să macine din nou. Asociația Acasă în Banat a tras linie la capătul unui proiect de suflet.

Proiectul „Salvăm Morile de Apă”, pus la cale de Asociația Acasă în Banat și Fundația Orange, a ajuns la final. El a ajutat trei comune din judetul Caraș-Severin să-și pună în valoare, din punct de vedere turistic, morile de apă.

Au fost puse în funcțiune 12 mori de apă la Gârnic, Șopotu Nou și Pârvova și au fost amenajate trei trasee turistice. Morile pot genera venituri pentru cei peste 1.500 de localnici, din vânzarea către vizitatori a făinii proaspăt măcinate și a produselor derivate. Proiectul „Salvăm Morile de Apă ” a fost finanțat de Fundația Orange cu 32.000 lei, prin intermediul „Susține un ONG”. Este vorba despre un program anual ce încurajează participarea angajaților companiei în proiecte sociale.

Șansa satelor din Banatul Montan

În cifre, „Salvăm Morile de Apă” a însemnat aproximativ 4.000 de ore de muncă, pe parcursul a 10 zile, din partea a 160 de voluntari veniți din toată țara. În total, ei au refăcut opt acoperișuri, au repus în funcțiune cinci mori de apă oprite, au reparat fundații și au săpat canale de aducere a apei. Au fost refăcute podețele de acces, au fost construite balustrade, trepte și cărări, au fost montate indicatoare și plăcuțe informative.

„Suntem la finalul unui proiect care ne-a purtat prin unele din cele mai pitorești sate din zona Banatului. Ne dorim ca localnicii să devină conștienți că aceste mori de apă trebuie păstrate și folosite în continuare. Valorificarea patrimoniului local, agricultura ecologică și agroturismul sunt șansa satelor din Banatul montan”, explică Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat. „Deși proiectul «Salvăm morile de apă» s-a derulat pe perioada pandemiei, el a reușit să funcționeze ca un motor pentru implicarea voluntarilor. În plus, ne-a demonstrat că implicarea și dorința comunității sunt esențiale în salvarea patrimoniului, care poate fi apoi folosit pentru repornirea economiei locale”, spune, la rândul lui, Andrei Amarghioalei, Shop Manager Orange România și coordonator proiect.

Asociația Acasă în Banat a fost înființată în 2018 și își propune să păstreze patrimoniul cultural al regiunii Banat, să redea culoare satului bănățean, să redescopere adevăratele valori ale acestor locuri.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: