Ministerul Culturii anunță o implicare „mai puternică” la TM2023. OUG 42 a fost modificată

cultură

Guvernul a modificat OUG nr. 42/2019, privind Timişoara – Capitală Europeană a Culturii. Practic, au fost „adaptate” termenele. Ministerul Culturii anunță, totodată, o implicare „mai puternică” și încă o ordonanță.

Guvernul României a adoptat Ordonanţa de urgenţă pentru modificarea OUG nr. 42/2019 privind stabilirea unor măsuri financiare pentru susţinerea desfăşurării Programului cultural naţional „Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2021”.

„Termenele cuprinse în actul normativ care reglementează modalitatea de implementare a Programului au fost adaptate, atât ca urmare a deciziilor instituțiilor europene, cât și cu privire la măsurile necesare și oportune, pentru asigurarea unei implementări eficiente a acestei acțiuni europene în 2023”, anunță Ministerul Culturii.

Potrivit aceleiași surse, este doar primul pas spre eficientizarea mecanismului „pentru implicarea mai puternică a Ministerului Culturii”. În vacanța parlamentară va fi propusă spre aprobare o ordonanță simplă, care să clarifice și mai mult rolul pe care îl vor avea Primăria Timișoara, Consiliul Județean Timiș și Ministerul Culturii.

Situația e complicată

La începutul săptămânii, Simona Neumann și-a anunțat demisia de la Asociația Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Este vorba despre structura de implementare a proiectului, așa cum este precizat în dosarul de candidatură, dar nu cea dorită de Primăria Timișoara. Municipalitatea a anunțat că va derula programul exclusiv prin Centrul de Proiecte, fiind angajată deja o echipă de șapte curatori.

„Dacă nu există colaborare între cei trei finanțatori, vom avea trei capitale europene ale culturii. Fiecare își va face câte o capitală proprie, ceea ce mi se pare absurd. Sper să nu ajungem în această situație”, declara chiar marți, 28 decembrie, Alin Nica. președintele CJ, care consideră centrul de proiecte o structură „nelegală” de gestionare a proiectului.

Ministerul Culturii a avut nevoie de aproape un an și jumătate ca să modifice primul articol al OUG 42, care are acum următorul cuprins: „Prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează modul de finanţare a Programului «Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023», denumit în continuare «Timișoara 2023», ca program naţional, cu implementare multianuală, alcătuită dintr-o componentă culturală cu un portofoliu de proiecte și acţiuni, și din obiective de investiții, denumit în continuare Program”.

În bugetul pe 2022 al Ministerului Culturii, Asociația TM2023 este singura nominalizată drept partener. Teoretic, MC ar trebui să nominalizeze un responsabil – un așa-numit comisar – pentru capitala culturală. Printre numele vehiculate se numără cele ale… Simonei Neumann și Ioan Gârboni. Probabil toate detaliile vor fi stabilite în viitoarea ordonanță. Sau cel puțin așa ar trebui.