Înghesuială la Centrul de Proiecte: 32 de candidați pe 7 posturi. Urmează alte concursuri

Publicat:

Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara a scos la concurs, în august, încă șapte posturi. După depunerea dosarelor și perioada de contestații, au rămas în cursă 22 din cei 32 de candidați înscriși. Urmează, până la finalul anului, cel puțin încă un concurs.

Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara vrea să angajeze, în această etapă, câte un inspector de specialitate financiar-contabilitate, inspector de specialitate resurse umane, inspector de specialitate programe și proiecte, inspector de specialitate parteneriate și proiecte, expert management infrastructură, un expert comunicare și un expert design.

- Publicitate -

Posturile au iscat interes, astfel că s-au înscris 32 de candidați. Cea mai mare concurență a fost la inspector de specialitate programe și proiecte și expert comunicare, unde au fost, în total, 18 persoane care și-au depus dosarele. După contestații, rezultatele sunt următoarele:

  • inspector de specialitate financiar-contabilitate – 4 candidați, toți admiși
  • inspector de specialitate resurse umane – 3 candidați, doar unul admis. Ceilalți doi, respinși pentru că nu aveau „diplome de licență în studii specifice”
  • inspector de specialitate programe și proiecte – 10 candidați, 8 admiși. Ceilalți doi nu aveau experiență suficientă
  • expert management infrastructură – 5 candidați, 4 admiși. Cel respinși nu avea studii potrivit condițiilor de concurs
  • expert comunicare – 8 candidați, 4 admiși. Ceilalți nu avea studii specifice sau master în domeniul cerut
  • expert design – 2 candidați, unul admis. Celălalt nu avea diplomă de master corespunzătoare

Proba scrisă va avea loc în 20 septembrie, iar interviurile sunt programate în 24 septembrie.

Până la sfârșitul anului, Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara va avea 28 de angajați. Cel puțin așa estimează Primăria Timișoara, în documentul trimis, la începutul lunii septembrie, către comisia de experți care monitorizează proiectul de capitală europeană a culturii. Centrul este nominalizat ca unică entitate de gestionare a proiectului, iar completarea schemei de personal este unul dintre lucrurile precizat în acest „project plan”.

- Publicitate -

1 COMENTARIU

  1. […] Concursul s-a terminat, după faza contestațiilor, în 29 septembrie. La mai bine o săptămână, numele a cinci noi angajați ai centrului au fost publicate pe site-ul instituției. Este vorba despre inspectori de specialitate parteneriate și programe Raluca Calițoiu și Florentina Fekete-Muller, Alex Iliescu, expert design, Anca Nistor, expert comunicare, și Lucian Pană, expert management infrastructură. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img