Camelia Mingasson, noul director al Casei de Cultură. Până la organizarea concursului

Publicat:

Primarul Dominic Fritz a semnat dispoziția de numire în funcția de director interimar al Casei de Cultură a Cameliei Mingasson. Absolventă a Facultății de Litere a UVT și a unui master în Management Cultural European, la Universitatea Paris 8, Mingasson este, din 2009, președinte al Asociaţiei Culturale Kratima, unde coordonează proiecte culturale și educaționale de anvergură. În CV-ul ei profesional se regătesc experiențe precum evaluator de proiecte la Administrația Fondului Cultural Național, impresar la Agenţia de Impresariat Artistic „Caroline Martin Musique”, din Paris sau coordonator al departamentului cultural al Centrului Cultural Francez.

„Propunerea, total neașteptată, a primarului Timișoarei, mă onorează și mă responsabilizează. Casa de Cultură este o instituție care are o contribuție importantă la promovarea valorilor culturale ale Timișoarei și ale Banatului, dar și la exprimarea acestora în context european”, a transmis noul director interimar.

- Publicitate -

Postul de director al Casei de Cultură a rămas liber după recentul deces al lui Pavel Dehelean. Camelia Mingasson va asigura interimatul pe o perioadă de maximum 120 de zile, timp în care va fi organizat un concurs. Casa de Cultură s-a ocupat, în mandatele fostului primar Nicola Robu, de toate proiectele culturale ale municipalității. Actualul edil-șef a anunțat însă că instituția va organiza, de acum încolo, mult mai puține evenimente.

- Publicitate -

2 COMENTARII

  1. […] Cei mici sunt invitați la un exercițiu de imaginație. „Desenați sau pictați, pe o coală A4, ce vă trece prin cap, pe tema «Cum îți imaginezi Casa de Cultură în Timișoara viitorului?». Trimiteți-ne lucrările prin e-mail, până în 3 mai, cu mențiunea «concurs» până în 3 mai, cu mențiunea „concurs”. Nu uitați să specificați numele și prenumele, școala, clasa și numele profesorilor voștri de desen”, transmit cei de la organizatorii. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img