A avut sau nu Victor Neumann treabă cu Securitatea? Petiție către Alin Nica

Are sau nu are Victor Neumann declarație de proprie răspundere de necolaborare cu Securitatea? O petiție inițiată de câțiva oameni de cultură din Timișoara îi solicită șefului CJ Timiș, Alin Nica, să lămurească misterul. Un document de la CNSAS, care circulă de peste doi ani, spune că directorul MART a fost informator. Cazul Konschitzky tulbură iar apele.

Palatul Baroc, din nou în șantier. Proiect de milioane de euro pentru a închide, în sfârșit, o lucrare veche de zeci de ani

Palatul Baroc, sediul Muzeului Național de Artă din Timișoara

Schimbarea rapidă a lui Walther Konschitzky din Consiliul Științific al Muzeului Satului, pe motiv de colaborare cu Securitatea, scoate, din nou, la iveală securea războiului într-un alt caz. Acesta mocnește de opt ani și răbufnește periodic, însă fără rezultate. Niciuna dintre cele două părți nu a reacționat public, pentru a pune la punct lucrurile, odată pentru totdeauna. Este vorba despre cazul Muzeului de Artă Timișoara, al cărui director este profesorul universitar Victor Neumann.

În noiembrie 2018, un document de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității spune că „pe baza documentelor din arhiva proprie, s-a stabilit că numele conspirativ «Hodoş» a fost asociat în actele Securității cu domnul Neuman Victor”. Practic, este vorba despre un informator al Securității, iar dacă documentul este autentic, Neumann nu ar fi putut candida la funcția de director, potrivit legii.

„Este de neînțeles protecția” lui Victor Neumann

Ceea ce este în continuare straniu este că nici directorul muzeului, nici CJ Timiș nu au explicat de ce din dosarul de concurs lipsește declarația pe proprie răspundere de necolaborare cu Securitatea. Aceasta este obligatorie, potrivit OG 24/2008. Acum a apărut și o petiție online prin care președintelui CJ Timiș, Alin Nica, i se cere să ia măsuri.

„Muzeul de Artă din Timișoara este condus de opt ani de Victor Neumann, timp în care instituția a fost antrenată în nenumărate scandaluri și procese, ale căror costuri au fost suportate din bani publici de Consiliul Județean Timiș, instituția tutelară. Supus presiunilor și abuzurilor, personalul de specialitate a fost obligată să părăsească în valuri succesive locul de muncă, în timp ce conducerea CJ Timiș a tolerat impasibilă comportamentul inacceptabil al managerului. (…) Dacă foștii președinți PSD ai Consiliului Județean Timiș – Titu Bojin, Sorin Grindeanu și Călin Dobra – l-au protejat fățiș pe Victor Neumann, încălcând legea, este de neînțeles protecția de care turnătorul «Hodoș» se bucură și sub conducerea liberalului Alin Nica”, scrie în petiție.

„Chestiuni de ordin, deopotrivă, legal și moral”

„Președintele CJT a primit în urmă cu două luni o copie a documentului emis de CNSAS, fiindu-i semnalat că există două mari probleme privitoare la situația lui Victor Neumann: 1. faptul că individul a fost turnător și 2. faptul că dosarul lui de angajare nu conține declarația privind relația cu Securitatea. În tot acest răstimp, Alin Nica nu a luat nici o măsură de intrare în legalitate. Solicităm urgent ca Alin Nica să rezolve aceste chestiuni de ordin, deopotrivă, legal și moral”, scrie în petiția online care poate fi semnată aici.

Aceasta a fost inițiată de Maria Albani, istoric de artă, curatorul Donației Corneliu Baba, prof. univ. dr. habil. Ileana Pintilie, critic de artă, prof. univ dr. Rodica Vârtaciu, istoric de artă, rof. univ dr. Vasile Popovici, scriitor, Viorel Marineasa, scriitor, și prof. univ. dr. Daniel Vighi, scriitor.

Întrebat, spre finele anului trecut, dacă va verifica ce se întâmplă la Muzeul de Artă, unde angajații sau foștii angajați continuau să câștige procesele cu instituție, șeful CJ, Alin Nica, spunea că va trimite un control. Nu s-a întâmplat încă. Poate cu această ocazie se va lămuri și misterul presupusei lipse a declarației de necolaborare cu Securitatea a directorului.

About Post Author