E perioada în care la CJ Timiș se fac evaluările anuale ale directorilor instituțiilor de cultură. Cea mai mare notă o are, până acum, Tudor Crețu, de la Biblioteca Județeană, care a luat 9.51. Claudiu Ilaș, de la Muzeul Banatului, a primit 8,95, iar Dan Radosav, de la Muzeul Satului Bănățean, 8,24. În cazul celor trei, comisia de evaluare a recomandat continuarea contractului de management.
Lucrurile stau însă cu totul altfel în cazul lui Victor Neumann, directorul Muzeului de Artă Timișoara. Notat cu 6,04, acesta va trebui, cel mai probabil, să părăsească postul. De altfel, comisia de evaluare a și recomandat „încetarea contractului de management”. În 2018, Neumann a fost notat cu 8,96 la evaluare, iar în 2019, cu.. 9,55.
Comisia de evaluare a fost compusă din: Flaviu Iepan, consilier, Compartimentul cabinet președinte, Mihai Crista, șef serviciu, Serviciul consultanță și avizare juridică, Remus Rotaru, lector universitar, UVT, Emilian
Ștefârță, managerul Muzeului de Artă Craiova, și Sorin Bulboacă, managerul Complexului Muzeal Arad. Modul în care se face evaluarea poate fi consultat aici.

Mandatul lui Victor Neumann la MArT a început în 2013 și a fost presărat cu diverse scandaluri. Instituția a pierdut mai multe procese cu angajați și a fost în centrul unei controverse cu Muzeul Național de Artă, din cauza lucrărilor semnate Corneliu Baba și împrumutate la Timișoara. În plus, despre Neumann s-a spus că ar fi fost colaborator al Securității, iar acesta a anunțat că-i va acționa în instanță pe cei care susțin asta.
Victor Neumann poate contesta rezultatul evaluării în termen de maximum 3 zile lucrătoare de la data comunicării acestuia.



[…] Național de Artă Timișoara ar putea avea un nou director. Cel aflat în funcție de opt ani a primit numai 6.04 la evaluare și comisia a recomandat „încetarea contractului de management”. Potrivit legii, dacă nota […]
[…] În luna aprilie, Victor Neumann a primit doar nota 6,04 la evaluarea anuală. Comisia, formată din Flavius Iepan, consilier Compartimentul cabinet președinte, Mihai Crista, șef Serviciu consultanță și avizare juridică, lect. univ. dr. Remus Rotaru, UVT, Emilian Ștefârță, managerul Muzeului de Artă Craiova, și Sorin Bulboacă, managerul Complexului Muzeal Arad, a recomandat „încetarea contractului de management”. Legea e clară: dacă nota finală e sub 7, rezultatul e considerat nesatisfăcător, iar directorul poate fi înlocuit. […]