Toamna culturală la Timișoara. Contracte de peste 1 milion de euro, semnate la Centrul de Proiecte

Publicat:

Aproape 5 milioane de lei este valoarea celor peste 50 de proiecte culturale acceptate la finanțare în acest an, pe bani de la Primăria Timișoara. Este vorba despre primele două apeluri, unde evaluarea s-a încheiat și au fost semnate contractele.

Apelul 1, cu un buget de 3 milioane de lei, acoperă cinci arii: arte vizuale, artă digitală și noile media (800.000 lei), artele spectacolului (675.000 lei), promovarea culturii scrise (425.000 lei), patrimoniu cultural (425.000 lei) și educație în și prin cultură, intervenție culturală, rezidențe (425.000 lei). Au fost depuse 99 de proiecte, din care au primit finanțare 41.

- Publicitate -

Valoarea totală a acestora este de 2,93 milioane de lei. Suma maximă per proiect a fost de 150.000 lei, iar cea minimă, 11.000 lei.

Apelul 2, cu un buget de două milioane de lei, a adunat la start 28 de proiecte, în sumă totală de peste 4,6 milioane de lei. După evaluarea inițială au primit bani 10 dintre ele. TimOrgelfest, respins inițial, a prins finanțare după contestații. Nu au avut succes nici după această fază a contestațiilor nici Flight Festival, nici Timișoara Jazz Festival. Proiectele depuse pe acest apel vor fi finanțate cu sume cuprinse între 51.870 lei și 400.000 lei, maximul permis.

Contractele pentru cele două apeluri aveau dată limită de semnare 4 august. De acum, organizatorii pot începe să le promoveze și să-și aștepte publicul. Sunt peste 50 de evenimente care trebuie să aibă loc până la finele anului. Data limită pentru depunerea decontului pentru fiecare dintre aceste proiecte este 20 noiembrie.

Top finanțări, pe cele două apeluri

Asociația Centrul Cultural Plai: 550.000 lei, pe două proiecte
Fundația Art Encounters: 534.614 lei, pe două proiecte
Fundația Calina: 391.380 lei, pe trei proiecte
Asociația Contrasens: 225.000 lei, pe trei proiecte
Trib’Art: 150.000 lei, pe două proiecte

- Publicitate -

1 COMENTARIU

  1. […] Centrul de Proiecte va prelua și „funcția de administrare de spații și alte resurse logistice, inclusiv dezvoltare prin metode participative a conceptelor de funcționalizare a spațiilor culturale, sociale și educative din oraș”,. El trebuie, de asemenea, să aibă o capacitate mai mare „de a oferi asistență și sprijin în scrierea de proiecte, curatoriat, dezvoltare de parteneriate intersectoriale și scalarea impactului”, dar și dezvoltarea „funcției de monitorizare, evaluare și analiză de impact a proiectelor și programe…. […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img