TM2021, tot în aer. Între „boicotul” de la statut și planul secret B

Statutul TM2021 nu a fost modificat deoarece avocatul a primit, ca document de lucru, fie niște… poze, fie un act din 2012. Între timp, boardul ar putea avea un membru în minus, iar primarul anunță, din nou, un plan B.
Sună a boicot. Așa rezumă primarul Timișoarei amânarea ședinței din această săptămână a Consiliului Director al TM 2021. Aceasta ar fi trebuit să aibă loc miercuri, 17 iunie, dar, cu câteva zeci de minute înainte de ora stabilită, s-a anunțat că întrunirea nu se mai ține.
Principalul punct de pe ordinea de zi ar fi trebuit să fie propunerea de modificare a statutului, așa cum se stabilise cu o săptămână în urmă. Doar că… nu a existat niciun draft pe care să se poată discuta în board. De ce? Motivul, așa cum a fost el relatat de primarul Timișoarei, e greu de înțeles.
„Am fost foarte supărat când am aflat că se amână ședința, pentru săptămâna viitoare. Proiectul de statut nu era finalizat. Profesorul Cristian Clipa mi-a spus că a primit varianta editabilă pe care trebuia să intervină pe text doar cu o zi înainte”, afirmă edilul șef. Povestea e și mai incredibilă, având în vedere nivelul, cel puțin teoretic, despre care discutăm. „A primit mai demult o variantă din 2012, pe care spune că a lucrat degeaba, și a mai primit o variantă .pdf, pe care nu se putea lucra. Nu știu de ce, i-am cerut președintelui Horațiu Rada să analizeze, să vadă cine și-a permis să lucreze în această manieră cu profesorul Clipa, care avea sarcina să elaboreze proiectul de nou statut. Sună de-a dreptul a boicot, ca să spunem lucrurilor pe nume”, continuă primarul.
„Câtă vreme ședințele de board nu vor fi tratate profesionist”
Recapitulăm. Avocatul Cristian Clipa a modificat inițial – și, evident, degeaba – un statut mai vechi, iar apoi a primit documentul pe care trebuia să lucreze sub forma unor… poze. Curat profesionism! Dar a mai fost un motiv pentru amânarea boardului TM2021. „Al doilea motiv este că nu aveam cvorum. Unii au spus că nu pot participa pentru că nu au primit proiectul de statut modificat. Nu e în regulă”, mai spune primarul.
Unul dintre acești „unii” este expertul internațional Ulrich Fuchs, care a trimis o scrisoare tăioasă, adresată președintelui boardului, Horațiu Rada. „Nu voi participa la ședința din 17 iunie. Din punctul meu de vedere, aceasta este ilegală. În toate organizațiile internaționale cu care am lucrat, convocările la astfel de întâlniri foarte importante se fac cu minimum o săptămână înainte. Este inadmisibil ca aceste convocări să fie făcute cu 48 de ore înainte. Sunt foarte dezamăgit și nemulțumit că dumneavoastră, din postura de președinte al Consiliului Director, nu respectați procedurile legale (…) Câtă vreme ședințele de board nu vor fi tratate profesionist și în concordanță cu standardele internaționale, mă voi suspenda din calitatea de membru”, a scris, printre altele, Fuchs.
Planul B e secret, dar există
Următoarea ședință a CD este programată miercuri, 24 iunie. Pe lângă statut, ar trebui anunțată și soluția referitoare la situația membrilor Unității Artistice, încă fără contracte de aproape jumătate de an. Primarul Timișoarei lansează din nou, a nu se știe câta oară, un avertisment. „Dacă nu schimbă lucrurile, și vom vedea și poziția în board, și în adunarea generală, care este cea care poate modifica statutul, recurgem la planul B, pe care nu vi-l dezvălui, dar vă spun că există”, a declarat acesta.
Citește și: Bâlbele TM2021 continuă. Manifestul Luminii, „împrumutat” fără drepturi de autor de la o profesoară din SUA
Timișoara ar trebui să afle, în următoarele săptămâni, când își va prelua mandatul de capitală europeană a culturii. Decizia aparține Comisiei Europene și nu poate fi luată pe plan local. Între timp, o parte a sectorului cultural independent a redactat o petiție online adresată președintelui României, Klaus Iohannis, și președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, reclamând atât modul de funcționare al TM2021, cât și ingerințe politice. Petiția, care poate fi citită aici, a fost semnată de 199 de oameni.