SF-ul pentru parcarea supraetajată de la Spitalul de Copii caută proiectant

strada Nemoianu

foto: Arhivă

Primul pas spre o parcare publică în centrul Timișoarei se face în aceste zile. E vorba însă doar de un studiu de fezabilitate pentru o investiție anunțată de mai mulți ani, la Spitalul de Copii „Louis Țurcanu”.

Primăria Timișoara a lansat licitația pentru servicii de proiectare aferente obiectivului „SF Parcare Louis Țurcanu”. Această investiție va fi realizată pe str. Iosif Nemoianu nr. 3, iar primăria este interesată de servicii de arhitectură, de inginerie și de planificare pentru studiul de fezabilitate. Suma maximă pentru acest contract este de aproape 294.000 de lei, iar cei interesați își pot depuse până în 21 decembrie. De la semnarea contractului, executantul are la dispoziție 150 de zile să finalizeze documentațiile.

PUD-ul pentru această parcare a demarat în martie 2019, iar un an mai târziu documentația era pregătită pentru o „parcare cu două niveluri subterane și trei supraterane, parter + două etaje”. Terenul are aproape 5.000 mp și pe el există deja trei corpuri de clădire: ambulatoriul și farmacia, precum și casa Ronald McDonald.

Parcarea ar urma să aibă în jur de 250 de locuri și ar avea un regim mixt, atât pentru angajații spitalului, cât și pentru alți șoferi. Acestea sunt însă detalii care vor fi stabilite la momentul potrivit. PMT promite de ani buni o parcare publică în centrul orașului, însă nu s-a întâmplat nimic până acum.

About Post Author