22 octombrie 2020

Se repară, până în decembrie, scena din Parcul Rozelor. După trei ani de la furtună

parcul rozelor

La trei ani de la distrugerea scenei din Parcul Rozelor, primăria a reușit să găsească un constructor s-o repare. Acum promite că lucrarea va fi gata în două luni, cu începere din octombrie. O expertiză făcută în 2019 arăta ca scena a fost făcută prost de la bun început.

Scena din Parcul Rozelor a fost grav afectată de furtuna din 17 septembrie 2017 și abia în anul următor primăria a plătit o expertiză, să vadă cât de serioasă este situația. Potrivit specialiștilor care au făcut-o, lucrarea a fost cu probleme de la bun început. „Nu există proiect autorizat și verificat de către un verificator autorizat, nici măcar însușit de către proiectant prin semnare și ștampilare, ci numai un proiect de arhitectură și rezistență de casă, parte desenată a SC Pro Wasser AT SA cu structura de rezistență a copertinei și a SC MG Building Design SRL, pentru partea de arhitectură (…) Clădirea construită în anul 2004, din punct de vedere al alcătuirii structurii metalice, este corectă, dar din punct de vedere al formei învelitorii, conceptual este greșită”, scrie în expertiză.

Specialiștii susțin și că s-au folosit materiale de calitate „îndoielnică”, că nu s-a făcut întreținerea periodică, și că nu erau îndeplinite „condițiile de siguranță în exploatare”. Ei au stabilit că este nevoie de mai multe lucrări, printre care „regândirea și reproiectarea sistemului de acoperiș”.

Șantier în Parcul Rozelor

În iulie 2020, primăria a scos la licitație „reabilitare (structuri metalice și arce pentru spații culturale) – scena (pentru spectacole cu învelitoare din membrană impermeabilă) – Parcul Rozelor”. Lucrările înseamnă înlocuirea membranei deteriorate și/sau ieșite din garanție, reparații și consolidări ale sistemului structural prin îndepărtarea ruginii, grunduire și vopsire. Au fost două oferte, de la Bumerang SRL, respectiv JDA Consult SRL, ambele din Timiș. „Câștigătorul este societatea Bumerang. În octombrie se dă ordinul de începere, cu termen de finalizare luna decembrie”, precizează reprezentanții PMT.

Suma la care a fost atribuit contractul este de 636.650 lei, cu TVA, 131.463 euro. Adică exact maximul oferit de primărie. Scena din Parcul Rozelor a fost, ani la rând, gazda tradiționalului Festival de Operă și Operetă. Nici în 2020, evenimentul nu se va putea ține acolo. Opera Română a anunțat că ediția din acest an va avea loc în Grădina de vară Capitol.

1 thought on “Se repară, până în decembrie, scena din Parcul Rozelor. După trei ani de la furtună

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: