Șantier cu lucrări în avans, pe Calea Stan Vidrighin. Trebuie să fie gata în toamna lui 2024 / FOTO

Publicat:

Șantierul de pe Calea Stan Vidrighin e gata pe două treimi, anunță primăria. Lucrările ar trebui să fie finalizate în septembrie 2024 și sunt realizate, în acest moment, în avans, precizează aceeași sursă. Totul costă peste 80 milioane de lei, bani de la bugetul local.

„Pe Calea Vidrighin șantierul avansează bine. Lucrarea e în avans față de grafic. E o lucrare mare, care a inclusiv și înlocuirea și modernizarea rețelei de apă canal. Am terminat o parte din accesele spre curți și jumătate din trotuarele și pistele de bicicletă. Trotuarele sunt realizate cu dale, iar pistele de bicicletă vor fi pe ambele sensuri de mers. Îmbunătățim condițiile și siguranța pentru toți cei care se deplasează în zonă, fie că folosesc tramvaiul, bicicleta sau mersul pe jos. Următoarea provocare pe șantier e la sensul de la AEM, unde mai avem niște lucrări grele la linia de tramvai și vor urma alte lucrări dificile la intersecția cu 1 Decembrie”, transmite primarul Dominic Fritz.

- Publicitate -

Echipele STPT lucrează, de asemenea, la linia de tramvai care leagă bulevardul de sensul giratoriu Piața Gheorghe Domășneanu și vor turna beton pentru secțiunea de carosabil dintre linii. Traficul este restricționat pe această bucată din sensul giratoriu până pe 2 august.

Termenul e septembrie 2024

Proiectul de pe Stan Vidrighin se referă la reabilitarea liniilor duble de tramvai în lungime de 1,8 kilometri. Per total, vor fi amenajate aproape 7.300 mp de trotuare, circa 5.500 mp de piste de biciclete și aproape 12.700 mp de spații verzi. Vor fi plantați, de asemenea, 992 de arbori. „Investiţia vizează modernizarea întregului ansamblu rutier şi a liniilor de tramvai, inclusiv reţelele edilitare stradale, subterane şi supraterane, având ca limite intersecţia cu str. 1 Decembrie 1918 și sensul giratoriu Piața Gheorghe Domășnean (AEM)”, scrie în referatul proiectului aprobat în februarie de consilierii locali.

Contractul pentru lucrarea de pe Calea Stan Vidrighin a fost semnat, în martie 2021, cu asocierea Porr România – Porr Bau GmbH – CSV Infratech SRL – Swarco Traffic România – Vimato – Wiebe România – Electroechipament Industrial SR – Sane – Longhersin. Termenul de finalizare pentru această lucrare este septembrie 2024. Totul costă în jur de 82 milioane de lei, cu TVA, bani de la bugetul local.

- Publicitate -

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articole similare

Articole recente

- Publicitate -spot_img