Raul Olajos îl lasă singur pe Dominic Fritz: Nu putem evolua pe principiul „cine nu e cu mine e împotriva mea”
USRPLUS Timiș se pregătește de alegeri pentru funcția de președinte al filialei unificate. De această dată, concurență nu mai există, pentru că Dominic Fritz candidează de unul singur. Raul Olajos a renunțat la cursă.
foto: Arhivă Raul Olajos (stânga), la anunțarea candidaturilor USR-PLUS la alegerile locale din 2020
Un singur partid, dar încă multe probleme. USRPLUS Timiș nu pare să fi trecut prea lin peste fuziunea de la nivel național. La alegerile din organizația Timișoara au ales să voteze mai puțin de jumătate din cei așteptați să-și exprime opțiunea. Mulți au considerat că oricum rezultatul era cunoscut dinainte, iar Sorin Șipoș, fostul șef de campanie al primarului Dominic Fritz, era ca și învingător.
Duminică sunt alegeri și la Timiș și, teoretic, ar fi fost tot doi candidați: primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și consilierul județean Raul Olajos, președintele PLUS. Oricât de dezechilibrată ar fi părut, era totuși o luptă în doi, care însă nu va mai avea loc. Olajos a anunțat, într-o postare făcută pe un grup intern, că renunță la candidatură. Oficial, filiala Timiș nu a transmis nimic și nici întrebările noastre, referitoare la numărul de candidați înscriși, nu au primit răspuns.
Sistemul de vot „prejudiciază șansele membrilor simpli”
Olajos și-a anunțat candidatura la președinția USRPPLUS Timiș în 12 iunie. Spunea, la acea vreme, că „partidul nostru este deschis și complet democratic (…) și urmează o perioadă de construcție și de organizare”. În doar două săptămâni însă, consilierul județean a tras alte concluzii. Între timp, el a fost ales, duminica trecută, în BPL la organizația Timișoara. Iar acum face un pas în spate, reclamând sistemul de vot.
„Am participat la primele rânduri de alegeri interne comune și am constatat câteva aspecte ale sistemului de vot care prejudiciază șansele membrilor simpli, fără notorietate și fără susținere de grup. Și da, listele există și le-am văzut împreună la lucru. Ce putem face? Multe putem, dar împreună și cu voință de schimbare (…) Putem trece de la un vot de aprobare nelimitată la unul de aprobare limitată. De exemplu, un membru să fi votat la Timișoara doar maxim 5 poziții de candidați la BL din 15 poziții disponibile. Putem lăsa la latitudinea unui referendum județean procedura de vot, prin exprimarea membrilor asupra unei opțiuni din mai multe posibile (…) Putem trece de la sistemul cu delegați, care stimulează votul pe grupuri și liste, la un sistem de vot direct”, le scrie Olajos colegilor săi.
Nu e „dușmanul” lui Fritz
Raul Olajos spune că într-un partid care e încă la început, lucrurile ar trebui să nu fie privite simplist, pe principiul „cine nu e cu mine e împotriva mea”.
„Am constatat că, în perspectiva contracandidatului meu, competiția afectează unitatea de partid. Acest lucru derivă din mesajul de prezentare a propriei echipe. Sincer, m-am întristat. Doresc să trag un semnal de alarmă până nu este prea târziu: cum dorim noi să evoluăm că organizație pe principiul «cine nu e cu mine e împotriva mea»? Înțeleg bunele intenții, care vizează unitatea, dar nu pot înțelege cum «suntem prea puțini» pentru a nu avea competiție internă? (…) Dominic este și primarul meu, pe care l-am aparat și susținut în toate intervențiile publice. Nu concep să fiu considerat dușmanul lui pentru că am «îndrăznit» să animez o competiție internă printr-o candidatura programatică”, notează consilierul județean.
Olajos susține că nu poate accepta ca „menținerea unei promisiuni de candidatură făcută acum mai bine de un an” să fie privită drept o încercare de „afectare a unității de partid”. „Pentru toate acestea am decis să-mi retrag candidatura de la președinția biroului județean. Și pentru că nu doresc să girez actualul sistem de vot, îmi retrag inclusiv candidatura pentru rolul de delegat la Congresul Național”, conchide acesta.
UPDATE
Vor fi 227 de delegați care vor vota președintele filialei și Biroul Județean. Acesta va avea 20 de membri și sunt înscriși 43 de candidați. Printre aceștia, ministrul Transporturilor Cătălin Drulă, deputat de Timiș, secretarul de stat la Dezvoltare, Călin Badiu, Cristian Moș, vicepreședinte CL, viceprimarul Ruben Lațcău, consilierii județeni Viviana Țecu, Bianca Luca, Vlad Șendroiu, Alexandru Caplat, Dănuț Tămaș, Petre Mihăieș și Alexandru Cadar, prefectul Zoltan Nemeth, primarii Saveta Moldovan (Foeni), Horia Bugarin (Dumbrăvița) și Andrei Tița (Cenad), parlamentarii Nicu Fălcoi și Raoul Trifan sau președintele și fostul președinte al filialei USR PLUS Timișoara, Sorin Șipoș și Dan Reșitnec.
