Primăria vrea să facă Centura de Vest. Mai trebuie să i-o dea Grindeanu, cu tot cu bani

centura de vest

Foto: Arhivă

Primăria Timișoara cere oficial Ministerului Transporturilor să preia execuției lucrărilor la Centura de Vest, cu tot cu finanțare. Momentan, suntem la faza de studiu de fezabilitate, fiind aleasă varianta finală de traseu. Urmează să vină și un răspuns de la București.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat, marți, la Călărași, că ministerul va descentraliza lucrările coordonate de CNAIR către autoritățile locale. „Explicaţia este simplă, am mai dat-o, o mai spun: în acest moment, CNAIR are în gestiune foarte multe proiecte şi, din păcate, este sufocat de toate aceste proiecte. Atunci, acest proces de descentralizare este unul pe care îl voi urmări şi îl vom face”, a spus Grindeanu.

Primăria Timișoara a reacționat imediat și a anunțat că va cere să preia șantierul de la Centura de Vest, bineînțeles cu banii aferenți. „95% din traseul Centurii de Vest este pe teritoriul administrativ al Timișoarei. Proiectul centurii se află acum la stadiul de studiu de fezabilitate și în decembrie a fost aleasă varianta finală de traseu (de la ieșirea spre Utvin până la ieșirea de pe Calea Aradului, la Mahle Romania). Primăria a fost implicată în consultările legate de viitorul traseu încă de la început și propunerile venite din partea noastră au fost preluate aproape integral de către CNAIR și minister”, a transmis Serviciul Comunicare al PMT.

„Avem capacitatea și disponibilitatea administrativă”

În plus, în urma acestor discuții, proiectului Centurii de Vest a fost corelat, așa cum era și normal, cu acela al „radialei” de vest. Este vorba, practic, de drumul de acces care va fi creat din Calea Bogdăneștilor spre noua șosea. „Aceasta ar deveni a șaptea radială a orașului, pe lângă Lugojului, Buziașului, Șagului, Gheorghe Lazăr, Torontalului, Aradului și Sever Bocu”, mai spun cei de la primărie.

„Avem capacitatea și disponibilitatea administrativă de a ne asuma ducerea la bun sfârșit, într-o perioadă cât mai scurtă de timp și la cea mai bună calitate, a acestui proiect strategic pentru sistemul de mobilitate al Timișoarei și regiunii. Centura Timișoarei este povestea fără sfârșit a ultimelor decenii. E timpul ca printr-un parteneriat onest și transparent cu Ministerul Transporturilor și CNAIR să ne implicăm în construirea tronsonului de vest”, transmite, într-un comunicat, primarul Dominic Fritz.

În momentul de față, Centura Nord este realizată integral, iar Centura Sud este gata în proporție de aproximativ 44%.