Primăria Timișoara nu găsește furnizor de energie electrică pentru iluminat stradal. Nici prin bursă

iluminat stradal

Situație interesantă pentru administrația locală, care ar putea fi nevoită să apeleze din nou la un furnizor de ultimă instanță. De această dată, e vorba de energie electrică. Prețul va fi dublu față de contractul actual și va fi totuși mic, față de piață.

Aproape 62 de milioane de lei este dispusă să plătească primăria pentru viitorul contract de furnizare de energie electrică pentru „locații ale Municipiului Timișoara, instalații de semaforizare, fântâni publice și iluminat public”. Procedura, în derulare, se face prin intermediul Bursei Române de Mărfuri.

În prezent, PMT plătește 500 lei / MWh și se aștepta la un preț dublu pe noul contract. Acesta va fi foarte greu de încheiat însă, pentru că nu s-a arătat nimeni interesat. „Deocamdată, avem cam 900.000 de lei lunar pentru iluminatul public. (…) Problema e că nu mai găsim un furnizor de energie. Nici Spitalul «Victor Babeș» nu găsește pe bursă, au făcut și ei licitație, nu a venit niciun ofertant. La primărie nu vrea nimeni să incheie un contract cu noi. Asta înseamnă că va trebui să trecem pe furnizor de ultimă instanță, unde, deocamdata, prețul este plafonat la 1.000 de lei”, spune primarul Dominic Fritz. Dominic Fritz.

La mâna guvernului

În ultimul an, PMT a plătit, în fiecare lună, pentru energie electrică, 1,2 milioane de lei, cu tot cu iluminatul public. Lucrurile ar putea deveni însă mult mai complicate și ar putea fi afectat inclusiv transportul în comun. Cheia e în mâna guvernului, afirmă Fritz.

„Încă avem un contract existent. În viitor (pe furnizor de ultimă instanță -n.r.) va fi dublu. Prețurile pe piață sunt însă și la 3.000 – 4.000 lei, deci guvernul va trebui să decidă dacă va menține un nivel de plafonare. Dacă nu, atunci cu adevărat suntem nu doar noi ca primărie, inclusiv transportul in comun, în pericol”, spune primarul Timișoarei.

Municipalitatea vrea să treacă pe sistem de iluminat cu led, mai puțin costisitor. Va dura însă mult, pentru că sunt pest 1.300 de străzi, iar contracte încheiat nu sunt decât foarte puține. Este în lucru efectiv un proiect care vizează iluminatul public pe Calea Torontalului, Calea Aradului și Calea Sever Bocu. O altă licitație a fost anulată din cauza unor vicii de procedură, iar acum aproape două săptămâni PMT nu a reușit să prindă finanțare, pentru alt proiect, de la Administrația Fondului pentru Mediu.

About Post Author