Primăria Timișoara merge pe organigrama suspendată. 34 de oameni au rămas pe cea veche

plângeri

foto: Arhivă

Cu noua organigrama suspendată definitiv de instanță, Primăria Timișoara pare să meargă înainte tot cu aceasta. Toate documentațiile sunt întocmite în direcții și birouri care, teoretic, acum nu pot funcționa. 34 de oameni lucrează totuși pe vechea organigramă!

În luna iunie, consiliul local aproba noua organigramă a Primăriei Timișoara, făcută publică de Dominic Fritz cu doar câteva zile înainte. Sindicatul a cerut dezbatere publică, însă administrația locală nu a dat curs solicitării. „Dezbaterile publice se organizează în cazul în care există propuneri de acte normative. Mai exact, propuneri care au impact asupra întregului oraș. Hotărârea referitoare la organigramă nu este un act normativ, ci o acceptare a propunerii de organizare a aparatului funcțional al primarului. Are aplicabilitate doar asupra personalului din primărie”, explica, la acea vreme, Bogdan Marta, consilier personal al primarului.

Au urmat procese intentate de sindicatul din PMT. Tribunalul Timiș a decis, în luna august, în favoarea acestuia, în primul dosar. A suspendat, așadar, hotărârea prin care a fost aprobată noua organigramă, mai multe dispoziții de primar, dar și concursurile de angajare.

Sute de oameni, pe organigrama suspendată

În vară, PMT a angajat, pentru recurs, S.C.P.A. Stănilă și Asociații, societate fondată de Sergiu Stănilă, decanul Baroului Timiș. La jumătatea lunii octombrie, Curtea de Apel a menținut, printr-o sentință definitivă, decizia judecătorilor de la tribunal. „Respinge recursul formulat de recurenţii-pârâţi CL Timișoara și primarul municipiului Timișoara împotriva Sentinţei civile nr. 809 din data de 16 august 2021 pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosar nr. 3407/30/2021 (…) Definitivă”, scrie în motivarea pe scurt.

Altfel spus, hotărârea de consiliul local prin care a fost aprobată organigrama rămâne suspendată. Și totuși, potrivit PMT, marea majoritate a angajaților lucrează acum pe noua structură! Au mai rămas… câțiva rătăciți.

„Pe vechea organigramă au rămas pe posturi un număr de 39 angajați, dintre care, în cursul lunilor august, septembrie și octombrie, cinci și-au încetat raportul de serviciu. Astfel că, în prezent, 34 de angajați își desfășoară activitatea pe vechea organigramă, iar 511 pe noua organigramă”, ne-a transmis, la finele lunii octombrie, Primăria Timișoara.

„Noua organigramă își suspendă temporar efectele”

Organigrama PMT a intrat în vigoare în 2 august, iar prima sentință de suspendare a fost dată în 16 august. În 17 august, o adresă a plecat de la Serviciul Juridic, către Serviciul Resurse Umane, și era cât se poate de clară.

„Prin prezenta vă comunicăm în vederea luării măsurilor care se impun / dacă este cazul pentru punerea în executare a dispozitivului, faptul că în dosarul 3407 / 30 / 2021 al Tribunalului Timiș la care a fost conexat dosarul 3432 / 30 / 2021 al Tribunalului Timiș, s-a suspendat executarea HCL 237 / 15.06.2021 (…) Așadar, din data de 16 august 2021, data pronunțării, noua organigramă își suspendă temporar efectele, pe perioada suspendării producând efecte vechea organigramă, toți salariații / funcționarii publici fiind repuși în situația anterioară emiterii noii organigrame”, scrie în documentul semnat de Mihaela Dumitru, șef birou Serviciu Juridic al PMT.

Dezbateri publice pe bandă rulantă

Altfel, este posibil ca acei 34 de angajați care, potrivit PMT, lucrează pe vechea organigramă să fie exact cei care au dat în judecată instituția și au suspendat noua structură.

Pe de altă parte, în ultima perioadă, primăria organizează de zor dezbateri publice, indiferent cine le solicită. Nu mai departe de luni, 8 noiembrie, a avut loc o astfel de dezbatere pe tema procedurii de angajare a directorilor de structuri din subordinea PMT, inclusiv la Poliția Locală. S-a dezbătut intens dacă pretendentul la funcția de șef la PLT trebuie sau nu să facă… abdomene.

About Post Author